Viața fiecăruia s-ar putea defini ca un drum – plin de urcușuri și coborâșuri, cu prea puține poteci line, în comparație cu cele sub zodia crivățului, a furtunilor și a nefericirii. Când vine vorba de viața unui artist, drumul acestuia este cu atât mai anevoios, lucru pe care ni-l confirmă arta întreagă pe care aceștia au tot lăsat-o, și o lasă, în continuare, în urmă.
Putem asocia acum, în pragul sărbătorilor pascale, drumul fiecărui om cu o Golgota mai mică; cu o purtare a propriei cruci până la final, cu dârzenia de a izbândi. De aceea este un moment ideal pentru a vorbi despre botezul literar petrecut în orașul nostru – lansarea volumului de debut ”Golgota unui naiv” al actriței Lorenei Petronela Chiribuță, care a avut loc în după-amiaza Duminicii Floriilor, pe 17 aprilie, începând cu ora 15.00, la Galeriile de Artă ”Ștefan Luchian” din Botoșani.
Pot spune că întâmplarea de a o fi cunoscut pe Petronela încă de când eram copil, în împrejurările locului de muncă al tatăl meu la Teatru, este una cu totul fericită; am spus și voi spune în continuare că este o prezență tonică, fascinantă, un suflet vibrant și luminos. Toate acestea alcătuiesc profilul unui artist în care am crezut dintotdeauna, dar și a unui Om în care am învățat să cred mai ales în ultimul timp, căci am descoperit astfel o sensibilitate de necuprins, care mocnește în spatele unei prezențe excentrice, unice.
Născută într-un octombrie nu foarte îndepărtat, actriță a Teatrului de la Botoșani din anul 2003, împlinindu-și aici perspectiva actoricească, cât și aceea regizorală, Lorena Petronela Chiribuță este cunoscută și pentru o carieră în media, fiind o prezență constantă în viața cotidiană a botoșănenilor prin aparițiile numeroase, zilnice, la posturile de televiziune locale.
Desprinzându-se de lumea rolurilor, a măștilor de teatru ori de obiectivele camerelor de filmat, Lorena Petronela Chiribuță s-a arătat în fața publicului definindu-se simplu: o naivă. În vremurile noastre, această postură reprezintă ceva mult mai dificil decât am fi tentați să credem în primă fază. Căci un naiv este un credincios al bunătății, un credincios în oameni, neluând în seamă numărul de dezamăgiri și de răni din urmă. Și, deși pare o slăbiciune, cred că acei oameni care își permit această slăbiciune reușesc, în final, să fie cu adevărat puternici.
Am fost onorată de a petrece câteva ceasuri alături de Petronela și de îngerii ei păzitori – invitații prezidiului au fost Lucia Olaru Nenati, personalitate marcantă, binecunoscută a orașului, prin activitatea sa dedicată total, de-a lungul deceniilor, culturii, Traian Apetrei, un reprezentant al jurnalismului botoșănean cât și o imagine managerială a Teatrului Eminescu, cât și Ion Istrate, directorul revistei Luceafărul și al editurii Agata, editură la care volumul autoarei a văzut lumina tiparului. Lor m-am alăturat și eu, din dorința Petronelei, moderând discuțiile despre volumul lansat astăzi.
La fel de cu seamă au fost și cei care au constituit un public numeros, care a înfruntat crivățul de afară din drag față de artistă. Începând cu alți scriitorii urbei noastre, cum ar fi Dorel Gaftoneanu, Constantin Adam și Romulus Ungureanu, colegii de teatru ai Petronelei – actorii Radu Dragoș și Bogdan Muncaciu – dar și alți oameni de seamă ai Botoșaniului. Îmbucurătoare a fost și prezența domnului deputat Radu Grădinaru, un susținător al evenimentelor artistice, cu atât mai mult al acelora literare, petrecute în orașul nostru.
Aș putea defini ziua de Florii a acestui an drept una inedită – una în care, așa cum am spus, frigul de afară a fost înfrânt de dorința arzătoare a oamenilor de a se reîntâlni, după un timp atât de îndelungat de incertitudini, de temeri și de suferințe. Iată, poate astfel am învățat a trăi mai natural și mai asumat cu crucile noastre; am învățat să le accesorizăm cu florile și cu micile bucurii care, nevăzute de noi, trec mult prea repede. Cu curaj, Petronela Chiribuță și-a deschis inima și a îndrăznit să înceapă un drum al poeziei – un drum către Golgota, în care ea însăși a fost, este și va fi o rază de soare care dă fiecărui om speranța de a crede în frumos. Speranța de a crede în Marea Artă.
(Marieva A. Demetrescu)
