Într-un cuvânt gata cu parada modei la școală. Sau dacă există totuși eleve care pun accent pe articolele vestimentare pe care vor să le îmbrace când merg la cursuri, atunci acestea trebuie alese cu mare grijă. Mai mult, tatuajele sau piercing-urile ar urma să fie interzise total sau, acolo unde este cazul, să fie acoperite pentru a nu fi la vedere.
Aceste măsuri obligatorii sunt cuprinse într-o inițiativă legislativă care aparține unui parlamentar liberal. Gigi Chiru pe numele lui și-a explicat astfel proiectul de lege pe care l-a inițiat: ”Mă gândesc că un pic de moralitate, un pic de decenţă privind prezenţa la cursuri a tinerilor elevi este o obligaţie a noastră care trebuie cumva reglementată din punct de vedere legal. O să vedeţi că o să găsiţi tot felul de inele, de piercing-uri, de tatuaje, de desene prin tot felul de părţi ale corpului. Şi nu numai că sunt aplicate acolo, dar ele sunt la vedere şi par aşa ostentative”.
Unul dintre cei mai iubiți profesori de la Botoșani, de către elevi este Daniel Botezatu de la Colegiul Național Mihai Eminescu, mai ales datorită modului extrem de deschis în care își ține orele de curs. Profesorul doctor în istorie este de părere că senatorul PNL nu a consultat și pe cineva din domeniul învățământului înainte de a depune în Parlament proiectul de lege. De ce?
”Mie se pare că inițiativa asta este inutilă pentru că oricum în regulamentul de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar se specifică deja faptul că elevii trebuie să aibă la școală o ținută decentă, iar în regulamentul intern al fiecărei școli chiar este specificat acest lucru, fără piercing-uri sau tatuaje la vedere”, spune Daniel Botezatu.
Profesorul mai spune că în unitățile de învățământ unde nu este respectat acest regulament este deja o problemă a directorilor: ”Sincer și eu, nu sunt conservator dar cred că elevii la școală trebuie să aibă o ținută cât de cât decentă. Piercing-uri, am o elevă la clasa la care sunt diriginte și chiar culmea, este cea mai bună elevă din clasă. Dacă o lasă părinții, e treaba ei. Dar tatuaje din astea la vedere, mai ales în locuri mai puțin decente și lasă să se vadă tatuajul, aici nici ei nu aș fi de acord”.
Daniel Botezatu încheie prin a remarca faptul că elevii se află la o vârstă la care trebuie să-și manifeste personalitatea, însă ar trebui să o facă totuși la limita decenței.
Aproximativ pe aceeași linie este și discursul uneia dintre cele mai elegante parlamentare de la Botoșani, senatorul Doina Federovici: ”Trebuie să acordăm respect școlii de la clasa primară, până la liceu și facultate. Nu se mai pune problema severității dinainte de 89, dar o ținută decentă este de dorit, în perimetrul unităților de învățământ. Este de discutat dacă cea mai potrivită metodă este să ne gândim la modificări legislative și implicarea politicului”.
Doina Federovici mai consideră că mai potrivite ar fi probabil o serie de dezbateri cu această temă, la nivelul unităților de învățământ în care să fie implicați elevi, profesori și părinți dar și inspectori școlari și concluzionează că : ”excesele nu sunt de dorit”.
Nici unora dintre eleve nu le sunt pe plan astfel de intenții ce ar urma să fie legiferate. Iată ce spune o elevă de la Colegiul Național AT Laurian care a preferat să rămână anonimă: ”Nu mi se pare corect și necesar să se impună aceasta lege. Până la urmă mergem la școală să învățăm, nu să fim conduși și supuși unor lucruri care nu au nici măcar vreo legătură cu cartea. Sunt de părere că trebuie să ne îmbrăcăm așa cum vrem, ok nu extravagant sau altceva, dar în măsura în care să ne simțim bine, confortabil și să fim noi înșine”.
Legea urmează să fie depusă la Parlament zilele următoare. Dacă va fi adoptată, atunci elevii care nu se conformează regulilor vor avea nota scăzută la purtare sau chiar pot fi exmatriculaţi.
Doina Federovici, aleasă în conducerea Senatului
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
OFICIAL: Alexandru Cîmpanu a semnat cu FC Botoșani - Bine ai revenit acasă!
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Moș Crăciun a ajuns la sediul Jandarmeriei Botoșani, un ansamblu a făcut spectacol – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile