Un botoșănean în vârstă de 48 de ani se luptă cu durerile cumplite. Ca și cum fața îi este supusă șocurilor electrice, spune fiul bărbatului.
Bărbatul din Botoșani suferă de nevralgie de trigemen. Durerea pe care o simte este severă și descrisă ca o „lovitură de cuțit” sau „șocuri electrice”.
Fiul botoșăneanul s-a adresat medicilor din Iași, în speranța că aceștia vor găsi soluția prin care tatăl său că ”scape de aceste coșmar”.
”În momentele de criză durerile lui sunt atât de puternice că ne-a spus că simte că are senzația că toată fața îi este supusă la șocuri electrice foarte mari. În acele momente, îl doare inclusiv toată dantura. Aceste atacuri îl epuizează și, practic, l-au transformat dintr-un om normal într-unul depresiv. Noi locuim în Botoșani și toate tratamentele medicamentoase făcute de tata până acum nu l-au ajutat aproape deloc. Medicul lui de familie i-a spus că la Iași, la Spitalul de neurochirurgie, se poate face un tratament care îl poate ajuta să scape de acest coșmar”,
Andrei Tudor, din Botoșani
Răspunsul la problemele botoșăneanului vin de la Prof. Dr. Lucian Eva, medic primar neurochirurg, Managerul Spitalului Clinic de Urgență ”Prof. Dr. Nicolae Oblu”, Iași.
”Înțeleg drama prin care trece tatăl dvs., la fel ca toate persoanele suferinde de acest tip de nevralgie”, spune medicul din Iași.
Nevralgia de trigemen este un sindrom dureros caracterizat prin dureri care afectează una sau toate cele trei ramuri ale nervului trigemen.
Nervul trigemen controlează mușchii masticației, secreția lacrimală, secreția salivară, având cele trei ramuri - oftalică, maxilară superioară și maxilară inferioară -, drept urmare controlează sensibilitatea dinților, cavității bucale, pleoapei superioare, a sinusurilor și aproape toată pielea capului și a feței.
”Din păcate, deși s-au efectuat numeroase studii, încă nu s-a înțeles în totalitate cauza responsabilă de apariție a nevralgiei. Se presupune că odată cu înaintarea în vârstă și din cauza unor condiții anatomice anormale apare demielinizarea, practic niște fenomene de scurt-circuitare a comunicării între sinapse și neuroni care determină criza dureroasă. Cea mai frecventă cauză presupusă a nevralgiei de trigemen este conflictul vasculo-nervos local (compresiunea cronică a nervului de către o arteră adiacentă)”, spune medicul ieșean.
Potrivit medicului Lucian Eva, factorii care determină demielinizarea sunt compresiunea vasculară, osoasă, boli autoimune, sechele postinfecțioase, alterări locale.
Nevralgia secundară poate fi determinată de o serie de factori care pot afecta nervul trigemen, ca de exemplu leziunile tumorale, anevrisme, malformații artero-venoase sau leziuni traumatice.
Simptomul cel mai important este durerea pe aceeași parte a feței.
Durerea este severă și descrisă ca o „lovitură de cuțit”, „șocuri electrice”.
”Aceasta poate să apară în partea superioară, mijlocie sau inferioară a feței, fiind strict localizată în teritoriul de distribuție a ramurilor nervului trigemen. Durata atacului poate fi de la câteva secunde la câteva minute. Durerea poate avea și o componentă de fond, permanentă de o intensitate mai mică, comparativ cu cea din perioadele de criză peste care se pot adăuga aceste momente de durere intensă. Durerea apare pe neașteptate, de obicei ca urmare a unui stimul - de o atingere ușoară sau stimulare de intensitate mică, spălat pe dinți, vorbit, mâncat etc. Durerea poate fi însoțită de hipersalivare, hiperlacrimare, hipersecreție nazală sau transpirații”,
medicul Lucian Eva
Material integral pe Ziarul de Iași...
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Valeriu Iftime: Am votat pentru o țară în care să fim mândri că trăim – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Doi tineri din Botoșani acuzați că au încercat să omoare un om în scara blocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024