Ghinion teribil pentru doi dintre șefii municipalității botoșănene. Speranțele de a reveni la serviciu pe posturile ocupate anterior le-au fost spulberate chiar de președintele României.
Klaus Iohannis a refuzat să promulge legea de modificare a statutului funcționarilor publici în care se prevedea că angajații care fac parte din această categorie profesională nu se mai suspendă în momentul în care sunt trimiși în judecată.
Ioan Apostu, secretarul municipiului și Cezar Puiu, șeful serviciului de patrimoniu din cadrul instituției, au plecat în concediu după ce DNA i-a trimis în judecată pentru dosarul privind redevența mall-ului așteptând practic ca șeful statului să promulge legea.
Președintele României a trimis însă legea spre reexaminare Parlamentului, criticând tocmai faptul că, prin acest proiect, nu se mai suspendă de drept contractul de muncă în cazul funcționarilor publici trimiși în judecată.
Aceasta cu toate că în prezent funcționarii publici sunt discriminați în comparație cu angajații contractuali, care rămân în continuare la serviciu și după ce sunt trimiși în judecată, cazul administratorului public Adriana Zăiceanu.
Administrația Prezidențială susține că, ”suspendarea de drept și suspendarea facultativă a raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul trimiterii în judecată sunt măsuri provizorii destinate protecției entității angajatoare”, măsura fiind prevăzută și pentru alte categorii socioprofesionale precum judecători constituționali, magistrați sau practicieni în insolvență.
Totodată, potrivit Codului Muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului dacă salariatul a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024