La acea dată, BEC (Biroul Electoral Central) nu a luat în considerare procedura juridică, pentru că aceasta se afla în termenul de derulare prevăzut. Cu alte cuvinte, tot ceea ce au făcut membri PP-DD în Parlament, în Consiliile Județene, în primării etc., sub sigla acestui partid ar trebui să fie lovit de nulitate.
Doar dupa o mica aplecare asupra formalitatilor de inscriere in Registru a acestui partid, putem constata o sarabanda de incalcari ale prevederilor legale, fapt care conduce la aceasta solutie.
Concret, PPDD a modificat structura de conducere aprobata la singurul Congres de pana acum al partidului, de la inceputul anului 2012.
In data de 30.03.2012, Tribunalul Bucuresti a respins cererea de inregistrare a componentei organelor de conducere pentru neindeplinirea prevederilor alin 2 si 3 ale legii 18 din Legea 14/2003, decizie ramasa definitiva si irevocabila prin decizia Curții de Apel nr. 1177R/08.06.2012.
Practic, la Congres au fost alese atât Biroul Permanent Național, cât și Comisia Națională pentru Statut, Etica și Litigii, precum si Comisia Nationala de Control Financiar, dar instantele de judecata nu le-au recunoscut.
Președintele PP DD, în calitatea sa de reprezentant al partidului, nu numai ca nu a comunicat aceasta sentinta tuturor membrilor de partid, ci jucand perfect un rol fals alaturi de alti membri de vaza ai partidului, si de frica unui nou congres in care putea sa nu mai fi aleasa in aceasta calitate, a dizolvat rapid mai multe filiale judetene, presedintii acestora fiind inlocuiti prin forta, nestatutar, după cum au constatat reporterii de la agentia.org, care au demarat ancheta. In locul acestora au aparut presedintii interimari fideli presedintei si acolitilor ei. "
Seria de demiteri si numiri a fost posibila intrucat la nivel central s-a format o Famiglia cu drept de viata si moarte!", declara un fost
membru marcat al partidului, Sorin Ovidiu Bălan.
[[galerie-foto]]