Una dintre echipele eliminate de Federaţia Română de Fotbal din Liga I, pe alte criterii decât cele sportive, ar urma să rămână totuşi pe prima scenă fotbalistică. Ioan Mărginean, preşedintele Consiliului de Administraţie de la Universitatea Cluj, a anunţat că "Şepcile Roşii" vor obţine licenţa şi astfel vor putea evolua şi în sezonul viitor al Ligii 1.
"Azi am vorbit cu cineva de la Lausanne şi mi-a spus că totul este în regulă. Pe data de 5 iulie vom fi anunţaţi oficial că avem licenţă pentru a evolua în Liga 1", a declarat
Ioan Mărginean pentru Digi Sport.
Universitatea Cluj a terminat sezonul 2012-2013 al
Ligii I pe poziţia a 12-a, însă nu a primit licenţa pentru viitorul an competiţional al primei ligi. Singura posibilitate ca "U" Cluj să evolueze şi în sezonul viitor în Liga I este să aibă câştig de cauză la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Ionel Ganea, antrenorul clujenilor, care s-a declarat mereu convins că
Universitatea Cluj va obţine în cele din urmă licenţa, după memoriul depus la TAS, va rămâne în continuare antrenorul "Şepcilor Roşii".
Pe lângă cele patru retrogradate conform clasamentului, FRF a mai decis şi trimiterea în eşalonul inferior a formaţiilor Rapid şi U Cluj, cărora nu le-a acordat licenţa întrucât ar înregistra datorii. Ardelenii au atacat decizia la TAS.
CITEŞTE ŞI:
ACHIZIŢII FC Botoşani: Perianu în tranzit, "cochetării sârbeşti" cu-n mijlocaş