Lidera Organizației de Femei a PSD Botoșani, Doina Federovici, este mare favorită pentru preluarea postului eliberat de Andrei Dolineaschi. La prima întrunire a Biroului Permanent Național al social-democraților va trebuie să se desemneze înlocuitorul deputatului, iar acesta o propune pe senatoare.
Secretarul general al PSD a evitat să ofere prea multe detalii.
”... Ca să poată organiza alegerile interne. Oricum, este doar o propunere, BPN-ul va decide”, s-a mărginit să spună Andrei Dolineaschi.
La rândul său, Doina Federovici a fost lapidară, arătând că nu ea, ci președintele demisionar este cel care trebuie să facă o nominalizare.
Propunerea este o surpriză cel puțin prin prisma statului de funcții din organizația județeană PSD Botoșani, acolo unde Ovidiu Portariuc ocupă postul de președinte executiv, fiind astfel, cel puțin teoretic, al doilea om din filială după președintele demisionar.
În prima parte a toamnei sunt programate alegerile pentru desemnarea noii conduceri a PSD Botoșani.
Luni, la București, ar urma să se întrunească BPN al PSD și să ia o decizie cu privire la președinția interimară a organizației de la Botoșani (S.B.)
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024