Când se credea că întreg dosarul se apropie de final, totul se reia de la capăt. La opt ani de la izbucnirea scandalului privind cedarea unei suprafețe de 350 hectare judecata se reia de la capăt.
Dosarul fostului director al Direcției Silvice Botoșani, Mihai Axinte, achitat de Tribunalul Botoșani pentru abuz în serviciu, va fi rejudecat de prima instanță, a hotărât vineri, Curtea de Apel Suceava, decizia instanței fiind definitivă, informează Hotnews.ro.
Magistrații au hotărât desființarea în totalitate a sentinței penale pronunțate de Tribunalul Botoșani.
În data de 3 noiembrie 2016, Tribunalul Botoșani a hotărât achitarea lui Mihai Axinte pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, considerând că faptele pentru care a fost trimis în judecată nu sunt prevăzute de legea penală. Decizia Tribunalului Botoșani a fost atacată la Curtea de Apel Suceava.
În decembrie 2015, procurorii DNA Suceava au dispus trimiterea în judecată a lui Mihai Axinte, director la Direcția Silvica Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
Potrivit rechizitoriului, în perioadă 2007-2008, Mihai Axinte ar fi înlesnit diminuarea fondului forestier național proprietate publică a statului român, cu peste 350 de hectare, prin refuzul de a atacă două hotărâri ale Comisiei Județene de aplicare a legilor fondului funciar Botoșani și a unui titlu de proprietate. Respectivul titlu a fost emis în favoarea unei persoane care nu avea cetățenia română și nu putea beneficia de dispozițiile legale privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru păduri, iar un raport anterior al Corpului de Control al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva i-a atras atenția lui Axinte asupra acestui aspect.
Prejudiciul astfel creat se ridică la aproape 2,5 milioane de lei fiindcă după cedarea pădurii Direcția Silvică a cumpărat-o de la respectivul cetățean german, cu acceptul însă al RNP.
În 2009, Botoșăneanul a dezvăluit în premieră afacerea în centrul căreia se afla și un cetățean german.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
FC Botoșani a împrumutat un fundaș central în vârstă de 24 de ani
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Botoșănean amendat cu 1.500 de lei după ce a făcut „prostii” la ghena de gunoi
Oana Sava
Jan 16, 2025
MINUNE: O femeie și-a uitat poșeta pe o bancă în Centrul Istoric și nimeni nu a furat-o
Oana Sava
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile