Vineri, la remarca unui jurnalist că un articol anti-penali din statutul noii formațiuni ar duce la excluderea unor liberali precum Tudor Chiuariu sau Florin Țurcanu, Blaga a răspuns:
"
Acest statut se adresează tuturor membrilor noului partid și este obligatoriu pentru toți. Eu n-am discutat personal cu unul sau cu altul, nici nu mă intereează acest lucru. (Liberalii) l-au aprobat în Delegația Permanentă, l-au aprobat în unanimitate în Colegiul Director luni, îl vom aproba în ambele congrese și în congresul comun și el va fi consituția noului partid", a declarat
Vasile Blaga.
O versiune nefinalizată a statului prevedea excluderea unui membru condamnat la închisoare "cu executare". Blaga nu a detaliat vineri dacă varianta finală a statului se referă la condamnații cu executare sau și la cei cu suspendare. Însă surse din PDL au explicat pentru DC News că sintagma din statutul finalizat este aceea de "
condamnat penal".
Astfel, liberalii Tudor Chiuariu și
Florin Țurcanu, condamnați la închisoare cu suspendare, își vor pierde calitatea de membru odată ce noua formațiune se va oficializa, precizează DC News.
Florin Ţurcanu a negat în urmă cu câteva zile că îşi va pierde funcţiaa prin noul statut.
CITEȘTE AICI POZIŢIA ŞEFULUI CJ REFERITOARE LA ACEST SUBIECT:
I-a trecut glonțul pe la ureche: Țurcanu ”scapă” de statutul PDL-iștilor cu anticorupția