O nouă lege votată recent în Parlament se află în prezent în faza de promulgare la Administraţia Prezidenţială.
De la 1 ianuarie 2018, Inspecţia Tehnică Periodică ar urma să devină obligatorie în fiecare an pentru maşinile mai vechi de 12 ani.
De asemenea, legea modifică şi primul ITP pentru maşinile noi, care va trebui făcut o dată la 3 ani.
Aceste schimbări respectă o directivă europeană şi vor aduce o mai bună monitorizare tehnică a parcului naţional auto, după cum a declarat directorul general al Registrului Auto Român, George Dincă, citat de Realitatea
"Am constatat că parcul auto este într-o continuă îmbătrânire în aşa fel încât ITP-urile, Inspecţiile Tehnice Periodice vor fi efectuate la autoturisme mai vechi de 12 ani, la un an faţă de doi, iar pentru maşinile noi producătorul a luat nişte măsuri de extindere a garanţiei către cinci ani şi am intervenit şi noi şi acordăm ITP, primul ITP, la trei ani", a mai spus George Dincă
(Sursă foto: Dor de Botoşani)
Tânăr pus la pământ, lăsat fără bani și telefon: Polițiștii au deschis un dosar penal
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Începere proiect "DEZVOLTAREA MICROINTREPRINDERII PRINT NORD MEDIA SRL" - cod SMIS: 313855
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Atenție șoferi! Meteorologii anunță COD GALBEN de polei și ceață
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Festivalul cultural „Discuția secretă” în premieră la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Garda de Mediu face apel la investitori pentru obținerea acordului de mediu
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile