Suma totală alocată pentru cele șapte proiecte ce vor fi implementate de Consiliul Județean Botoșani se ridică la 90,9 milioane de lei noi, sau peste 20 de milioane de euro.
Banii au fost alocați în cadrul celei de-a doua etape din cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) derulat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, etapa a doua ce cuprinde perioada 2017 – 2020.
CJ Botoșani a obținut finanțare pentru următoarele investiții:
Primul pas pentru finanțarea obiectivelor de investiții din întreaga țară a fost emiterea ordinelor pentru fiecate județ în parte.
Ulterior, președinții de CJ-uri și primarii se vor deplasa la Ministerul Dezvoltării Regionale pentru semnarea contractelor de finanțare, iar mai apoi se va trece la etapa de organizare a licitațiilor.
Decizie radicală: Mai multe produse vor fi retrase din supermarketurile de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu Slobozia, prețuri de la 20 la 300 de lei
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Șoferi cu tupeu amendați de polițiști la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Doamnele de la ISU Botoșani s-au întrecut la badminton
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Un botoșănean beat mangă și fără permis prins la volan aproape de miezul nopții
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile