Asta întrucât palatele copiilor, cluburile copiilor și cluburile sportive școlare vor fi transferate în subordinea primăriilor.
Potrivit proiectului de lege a Învățământului, aceștia vor putea rămâne în cadrul instituțiilor nou formate ca funcționari.
„Profesorii de la palatele și cluburile copiilor sunt forțați astfel să aleagă între două rele: să rămână ca simpli angajați, în care examenele date înainte pentru a se specializa în cariera de profesor nu mai sunt luate în considerație sau să se detașeze în învățământul de masă, pe o altă catedră… inexistentă”, se arată într-un mesaj transmis către Edupedu.ro din partea unor profesori din Palatul Copiilor din Vaslui.
Sursa citată a scris, în luna mai, că palatele copiilor și cluburile sportive școlare vor trece de la Ministerul Educației la primării, potrivit unui proiect anunțat de Sorin Cîmpeanu, care a prezentat drept o „descentralizare” această inițiativă.
Iată ce prevede proiectul de lege pentru învățământul preuniversitar, pus în dezbatere publică săptămâna trecută: „Art. 213 alin. (3) Palatul Național al Copiilor, palatele copiilor, cluburile copiilor și cluburile sportive școlare se organizează şi funcţionează ca instituţii publice în subordinea Consiliului General al municipiului Bucureşti/consiliilor locale, având personalitate juridică, instituții care desfășoară activități extrașcolare/ cu program sportiv suplimentar”.
La art. 215 din proiectul menționat anterior sunt menționate următoarele:
„(9) Personalul didactic de predare titular existent în cluburile sportive școlare, palatele copiilor şi cluburile copiilor, respectiv în Palatul Național al Copiilor şi care se transferă în instituțiile cu program sportiv suplimentar, respectiv pentru activități extrașcolare din subordinea autorităților administrației publice locale îşi pierde calitatea de personal didactic, dar îşi păstrează dreptul, pentru o perioadă de 10 ani de la momentul transferului, să participe la etape de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în vederea ocupării de posturi didactice/catedre vacante în unităţi de învăţământ preuniversitar, potrivit metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației.
(10) Personalul existent în cluburile sportive școlare, palatele şi cluburile copiilor, respectiv în Palatul Național al Copiilor şi care se transferă în instituțiile cu program sportiv suplimentar/cu activități 147 extrașcolare din subordinea autorităților administrației publice locale își păstrează drepturile salariale avute la momentul transferului.”
În textul primit este precizat că profesorii din cluburile școlare și palatelor copiilor „își vor pierde statutul”:
„Profesorii își vor pierde statutul, vor fi considerați funcționari. Nu este clar cum se va face această echivalare. Ca profesor, trebuie să susții examene: titularizare, definitivat și, apoi, gradele didactice sau chiar doctoratul. Deși se precizează că noii angajați din sistem, adică foștii profesori, vor avea același salariu, nu garantează nimeni că aceștia își vor păstra postul (câștigat prin examenul de titularizare pe perioadă nedeterminată) după cei zece ani de la punerea în aplicare a acestui proiect de lege. De asemenea, toate examenele, titlurile și drepturile salariale obținute în urma acestora nu vor mai fi luate în seamă”.
Ministrul Educației reacționează după îngrijorările profesorilor din cluburile și palatele copiilor.
Sorin Cîmpeanu scrie într-o declarație trimisă presei că „palatele copiilor, cluburile copiilor și cluburile sportive școlare nu se desființează” și precizează că trecerea în subordinea primăriilor și consiliilor locale face parte din etapa de descentralizare.
„Proiectul Legii învățământului preuniversitar trebuie să pună în aplicare politicile naționale privind descentralizarea, potrivit Strategiei generale de descentralizare – adoptată în anul 2017. Începând cu anul 2025, Ministerul Educației va putea, prin consultare publică, să inițieze legislația specifică, astfel încât Palatul Național al Copiilor, palatele copiilor, cluburile copiilor și cluburile sportive să se organizeze și să funcționeze ca instituții publice în subordinea Consiliului General al municipiului București / consiliilor locale, cu personalitate juridică, pentru desfășurarea activităților extrașcolare / cu program sportiv suplimentar”,
scrie ministrul Educației.
Oficialul abordează și problema personalului, scrie Edupedu.ro, și pe cea a terenurilor din patrimoniul acestor instituții, dar spune că toate operațiunile de transfer către autoritățile locale vor începe la doi ani de la intrarea în vigoare a legii:
“Personalul didactic de predare titular existent în cluburile sportive școlare, palatele copiilor şi cluburile copiilor, respectiv în Palatul Național al Copiilor şi care se transferă în instituțiile cu program sportiv suplimentar, respectiv pentru activități extrașcolare din subordinea autorităților administrației publice locale îşi păstrează dreptul, pentru o perioadă de 10 ani de la momentul transferului, să participe la etape de mobilitate a personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în vederea ocupării de posturi didactice/catedre vacante în unități de învățământ preuniversitar, potrivit metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației”.
Terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea Palatul Naţional al Copiilor, palatele copiilor şi cluburile copiilor, cluburile sportive şcolare vor fi trecute din domeniul public al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, prin hotărâre a Guvernului, sub condiția păstrării destinației inițiale, pentru o perioadă de minimum 10 ani de la momentul transferului și a schimbării regimului juridic al domeniului public.
În termen de doi ani de la intrarea în vigoare a legii, Ministerul Educației va iniția actele normative pentru reglementarea transferului de competențe și de patrimoniu, mai scrie în comunicat.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024