PSD Botoşani a depus marţi o contestaţie împotriva acceptării candidaturii reprezentantului PDL la alegerile din comuna Corni, ca urmare a completării neglijente a declaraţiilor de avere şi interese. Potrivit social-democraţilor, acestea nu corespund modelelor prezentate în anexele 1 şi 2 din legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.
„Drept urmare, potrivit legii, candidatura d-lui Dorneanu Dorel nu îndeplineşte condiţiile legale de fond şi de formă, ceea ce atrage nulitatea acesteia”, se arată într-un
comunicat emis de organizaţia judeţeană a PSD. Conform reprezentanţilor acesteia, principalul scop al contestaţiei este de a sublinia neglijenţa candidatului PDL în completarea unor acte administrative.
„Candidatul nostru, dl. Ilie Oniciuc este pregătit pentru competiţia electorală care urmează. Deci contează mai puţin dacă autorităţile vor respinge sau nu candidatura reprezentantului PDL. Mai important pentru noi a fost să subliniem incompetenţa PDL în completarea unor acte administrative”, a declarat
Gheorghe Marcu, preşedintele PSD Botoşani.
„Au fost căscaţi”
Liderul social-democraţilor botoşăneni a subliniat că această neglijenţă a celor care au completat declaraţiile reprezentantului PDL reflectă incompetenţa generală a acestui partid.
„Este un prim exemplu în care politica neglijentă a PDL se reflectă deja în persoana celui propus să candideze pentru Primăria Corni. Au fost căscaţi şi au completat pe modelul vechi al declaraţiilor avere şi de interese. Iar dânşii vor să conducă Primăria Corni cu astfel de neglijenţe incalificabile. Este acelaşi tip de incompetenţă pe care o observăm în fiecare zi, în aproape toate actele normative emise de guvern, precum recalcularea pensiilor militarilor şi a multor alte legi neconstituţionale”, a adăugat
preşedintele PSD Botoşani.
„Procedura privind depunerea candidaturii d-lui Dorneanu Dorel este nulă de drept”
În contestaţia depusă se arată că declaraţiile de avere şi interese nu respectă condiţiile de formă, întrucât au fost completate pe modelele vechi, care nu corespund Anexelor 1 şi 2 din Legea nr. 176/2010. Mai mult, conform PSD-iştilor, declaraţia de interese nu îndeplineşte nici condiţiile de fond, întrucât s-a omis să se precizeze dacă afacerile d-lui Dorneanu Dorel includ sau nu contracte finanţate cu bani publici sau din partea unor companii cu capital majoritar de stat. Astfel, potrivit contestaţiei, rezultă că
„procedura privind depunerea candidaturii d-lui Dorneanu Dorel este nulă de drept, întrucât nu îndeplineşte condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege”. În finalul textului se face trimitere la aplicarea Art. 50 din Legea nr. 67/2004, privind alegerea administraţiei publice locale, potrivit căruia
„candidaturile care nu îndeplinesc condiţiile legale de fond şi de formă se resping de către biroul electoral de circumscripţie.”