Liliana Mincă a avut la dispoziție doar câteva zile să se bucure pentru noul post, pe care i l-a lăsat cadou la plecare fostul premier, Viorica Dăncilă.
Și anume funcția de secretar general adjunct la Ministerul Finanțelor.
Liliana Mincă și-a trecut inclusiv la profilul de Facebook faptul că ocupă un post de conducere în acest minister.
Miercuri, 6 noiembrie 2019, noul premier, Ludovic Orban i-a aplicat lovitura de grație.
El a declarat, miercuri, la Ministerul Finanțelor, că este un minus de 11 miliarde lei pe zona veniturilor bugetare.
"Este clar că starea finanțelor este foarte proastă. De altfel, se vede din cifrele oficiale publicate, respectiv din contul de execuție la 9 luni. Se vede clar că nu a fost îndeplinit planul la încasări existent în materie de colectare a veniturilor, un minus de aproape 11 miliarde lei. De asemenea, se înregistrează în materie de colectarea contribuțiilor un minus de peste 1 miliard. ",
a spus Orban.
Potrivit acestuia, fondul de rezervă al Guvernului e golit.
„Liliana Mincă va pleca mâine probabil de la Ministerul Finanțelor din funcția de secretar general adjunct”,
a mai spus Ludovic Orban astăzi
Liliana Mincă este unul din traseiștii clasici ai politicii românești schimbând nu mai puțin de 6 partide în 6 ani de zile. Mincă a fost în Partidul Conservator până în 2011, în PPDD până în 2014, a trecut apoi la PND unde a stat doar până în august 2015, a schimbat macazul pentru UNPR-ul lui Oprea, în PSD până în 2016 când a trecut la ALDE și a devenit șefa filialei din Botoșani a partidului lui Tăriceanu 2016. A pierdut conducerea filialei în 2019, fiind înlocuită de Roxana Anușcă Țurcanu.
În prima parte a anului 2017, premierul Sorin Grindeanu a numit-o pe Liliana Mincă în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
Din 2006 până în 2009 ea a condus Loteria Romană.
Mii de botoșăneni angajați prin AJOFM în ultimele zece luni: Cei mai mulți dintre ei sunt bărbați
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
ALERTĂ meteo: COD GALBEN de ninsori și vânt la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
ACUM: Ofertă social democrată pentru Parlamentul României – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024