Un singur pumn încasat a fost suficient pentru un bărbat ca să ajungă în stare gravă la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) de la Spitalul Judeţean Botoşani. Iulian H., din Podeni, a fost transportat la „Mavromati” pe la amiază şi de aici trimis la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi.
Dimineaţă tânărul se afla cu soţia la Podeni, unde s-a întâlnit cu Bogdan F., un cunoscut din Vorniceni de la care împrumutase nişte bani. Cei doi s-au certat din cauza că primul nu i-a mai returnat suma respectivă şi de la ameninţări s-a trecut rapid la fapte. Bogdan F. l-a lovit puternic cu pumnul, iar Iulian H, a căzut ca secerat, cu capul de o bordură, piezându-şi cunoştinţa. A fost adus la UPU de mama sa, cadrele medicale i-au cerut în mai mult rânduri să relateze ce s-a întâmplat, însă tânărul nu era în stare să răspundă. A fost supus mai multor investigaţii în urma cărora s-a decis trimiterea sa la Iaşi.
Oamenii legii au demarat o anchetă.
„În acest moment facem cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe. În funcţie de examinarea medico-legală a victimei, care deocamdată nu a fost efectuată, şi poziţia procesuală a acesteia, încadrarea juridică va putea fi eventual modificată”, a declarat
subcomisarul Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt IPJ Botoşani.
Iulian H. are traumatism cranio-facial.
(A.D.)
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
Tinerii înjunghiaţi - frate şi fin! Mama-naşă le-a cumpărat băutură
[[banner]]