O firmă din Cătămărăşti Deal, judeţul Botoşani, SC Tehnic-Asist SRL, a câştigat licitaţia organizată de Consiliul Judeţean Suceava pentru modernizarea suprafeţei de mişcare şi balizaj la Aeroportul “Ştefan Cel Mare” de la Salcea, proiect finanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Sectorial- Transport, anunţă Monitorul de Suceava.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, a anunţat luni într-o conferinţă de presă că a fost încheiat raportul de atribuire a lucrărilor de execuţie valoarea ofertei câştigătoare fiind de 105 milioane de lei fără TVA, sub valoarea estimată a contractului care a fost de 133 de milioane de lei fără TVA. Nechifor a declarat că la această licitaţie au depus oferte proprii sau în asociere nouă operatori economici români şi străini, precizând că data preconizată pentru semnarea contractului de execuţie a lucrărilor este 1 iulie după expirarea perioadei de contestaţii. Investiţia vizează mărirea pistei de decolare/aterizare la 2.460 de metri, modernizarea căilor de rulare în lungime de 120 de metri, modernizarea platformei de încărcare care va avea o lungime de 290 de metri, modernizarea sistemului de balizaj, construirea unui turn de control şi amenajarea terenului în vederea amplasării sistemului de navigaţie aeriană de tip ILS.
CITEŞTE ŞI:
Ţurcanu face demersuri pentru cursă suplimentară de avion spre capitală