Hipermarketurile vor rămâne deschise şi în weekend, dar vor trebui să comercializeze minimum 51% produse achiziţionate pe un 'lanţ scurt de aprovizionare', printre care carne, legume, fructe, miere, ouă şi produse lactate şi de panificaţie, potrivit unui proiect adoptat de Comisia de agricultură, potrivit Ziarului Financiar.
''Am reuşit azi după o muncă de 2,5-3 luni şi după zbateri de aproape 2 ani să dăm votul final în comisie pe această lege. A fost o muncă de durată. Noi suntem mulţumiţi de ce a ieşit. Încă o dată repet: nu închidem magazinele în weekend. Acea prevedere nu s-a votat, am abandonat acele articole'', a declarat Nini Săpunaru, preşedintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor.
Potrivit raportului votat, comercianţii - persoane juridice autorizate, au obligaţia ca pentru categoriile carne, ouă, fructe, legume, miere de albine, produse lactate şi de panificaţie să achiziţioneze aceste produse în proporţie de cel puţin 51% volum de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse, din ''lanţul scurt de aprovizionare''. Excepţie fac comercianţii cu o cifră de afacere de până la 2 milioane de euro, echivalentă în lei. Metodologia de desfăşurare a acţiunilor privind lanţul scurt de aprovizionare - care ar favoriza producătorii români - se aprobă prin hotărâre de guvern. Potrivit lui Nini Săpunaru, parlamentarii au lăsat posibilitatea Executivului să stabilească norme pentru aceste prevederi pentru că e ''oarecum o inovaţie în legislaţia din România''.
''Putem să funcţionăm pe acest lanţ scurt. Nu poţi să emiţi într-o lege, să gândeşti toate variabilele care pot apărea. Şi atunci lăsăm la libertatea Guvernului să stabilească procentele, să stabilească normele de aplicare pentru acest articol - aprovizionarea pe lanţul scurt'', a explicat Săpunaru.
Potrivit raportului, lanţul scurt de aprovizionare este unul care implică un număr limitat de operatori economici angajaţi în activităţi de cooperare şi dezvoltare economică la nivel local şi regional, precum şi relaţii strânse între producători, procesatori şi comercianţi. O altă modificare se referă la etichetarea cărnii proaspete, respectiv indicarea locului de provenienţă, locul unde a fost tranşat animalul şi dacă acesta provine din ţara noastră. Totodată, pe produsele procesate din carne trebuie să se specifice procentul de carne provenită din România. Toţi membrii Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor au votat în favoarea acestui proiect de lege. Camera Deputaţilor este for decizional în privinţa proiectului pentru completarea Legii nr.321/2009 privind comercializarea produselor alimentare.
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024