Liderii de sindicate de la Botoșani și nu numai își pot pierde locurile de muncă în cazul în care optează pentru activitate sindicală în aceeași unitate în care sunt încadrați. Până în prezent, legislația în vigoare le menținea posturile suspendate, pe perioada desfășurării activității sindicale.
Curtea Constituțională a României a decis, miercuri, că liderii sindicali pot fi dați afară, deoarece ”activitatea sindicală nu poate intra în coliziune cu interesele angajatorului”, potrivit unui comunicat al CCR.
Astfel, plenul CCR a dezbătut excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.60 alin.(1) lit.g) din Legea nr.53/2003-Codul muncii, conform cărora: „(1) Concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă:[…] g) pe durata exercitării unei funcţii eligibile într-un organism sindical, cu excepţia situaţiei în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate, săvârşite de către acel salariat.”
”În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispoziţiile art.60 alin.(1) lit.g) din Legea nr.53/2003 – Codul muncii sunt neconstituţionale. Curtea a reţinut că scopul reglementării, acela de a proteja activitatea sindicală prin instituirea unei măsuri de protecţie a mandatului exercitat de reprezentanţii aleşi în organele de conducere ale sindicatelor, nu poate veni în coliziune cu interesele angajatorului, care, respectând dispoziţiile criticate, este pus în situaţia de a suporta o sarcină excesivă, de natură a-i afecta dreptul de proprietate, consacrat de art.44 din Constituţie”, au decis judecătorii CCR.
CCR a precizat că liderii sindicali trebuie protejați, însă nu în defavoarea intereselor angajatorului.
”Evident că o protecţie a persoanelor alese în organele de conducere ale sindicatului se impune, dar o astfel de protecţie trebuie să funcţioneze exclusiv în raport cu activitatea sindicală efectiv desfăşurată (asigurată, de altfel, de prevederile art.220 alin.2 din Codul muncii), iar nu în ceea ce priveşte activitatea profesională, de bază, a angajatului, care este într-o situaţie juridică identică cu ceilalţi angajaţi sub aspectul incidenţei dispoziţiilor art.61 şi art.65 din Codul muncii”, a subliniat CCR.
Decizia CCR este definitivă și general obligatorie.
Botoșăneancă celebră ajunsă pe patul de spital în toiul nopții
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Doina Federovici, aleasă în conducerea Senatului
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
OFICIAL: Alexandru Cîmpanu a semnat cu FC Botoșani - Bine ai revenit acasă!
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile