34 de ani de mariaj s-au dus pe apa sâmbetei în 2007, când
familia Roman s-a destrămat. Mioara Roman a fost cea care a depus actele de divorţ, însă nimeni nu ştie că, deşi fostul premier plecase de acasă, tot el a fost cel care a avut o tentativă de împăcare cu fosta soţie, scriu reporterii de la
Spynews.
Petre Roman s-ar fi răzgândit în legătură cu botoșăneanca
Anul 2007 a fost unul critic pentru familia Roman. E drept că în anii de după revoluţie au început să apară anumite fisuri în mariajul lor care părea unul extrem de solid, însă punctul culminant a fost apariţia frumoasei botoșănence
în peisaj şi decizia fostului premier al României de a pleca de acasă. La aproximativ o lună de la părăsirea domiciliului, Mioara Roman a fost cea care a depus actele de divorţ şi fiecare şi-a continuat viaţa separat. Persoane din anturajul familiei Roman au povestit că, un an mai târziu de la tranşarea lucrurilor, Petre s-ar fi răzgândit în privinţa viitorului alături de
Silvia Chifiriuc.
”
Ştiu că Petre Roman a avut o tentativă de împăcare. Deşi era cu Silvia, voia să se întoarcă la Mioara. Încercarea lui de a remedia lucrurile nu a avut succes, pentru că Mioara a fost categorică", a declarat un
prieten apropiat.
Refuzat de fosta nevastă, fostul premier al României a rămas alături de artista pentru care renunţase la familie. Şi-a revizuit sentimentele şi a dus relaţia cu
Silvia Chifiriuc la un alt nivel. Mai exact, în 2009 cei doi s-au căsătorit şi au devenit şi părinţii unui băieţel, pe care l-au botezat
Petrus. De atunci, singurul liant între cele două familii - Oana şi Mioara pe de o parte - şi Silvia şi Petrus pe de alta - a fost fostul premier. Abia weekendul trecut, familia Roman în formulă completă s-a strâns la un loc, reuniunea fiind prilejuită de nunta Oanei Roman cu Marius Elisei şi de creştinarea fiicei lor, Maria Isabel.
CITEȘTE:
Cântăreaţa de la Botoşani a dat nas în nas cu prima nevastă a lui Petre Roman la nunta Oanei – VEZI ce ținută sexy a purtat