Tînărul de numai 18 ani care şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier în zona Baisa, a fost conduse astăzi pe ultimul său drum din scurta sa viaţă. Sute de tineri, colegi ai săi de la Liceul cu Program Sportiv, apropiaţi, rude dar şi familia, au venit la Biserica Sfînta Cuvioasa Parascheva pentru a-şi lua rămas bun de la cel care a fost Lucian Bălăucă, un adolescent cu aspiraţii înalte, fost campion naţional la lupte greco-romane şi care abia se pregătea să păşească în viaţă. Destinul i-a fost însă crunt curmat de o simplă greşeală de o secundă a prietenului său poliţist, care însă l-a costat scump. Pentru un moment, astăzi la orele 12:00 timpul s-a oprit parcă în loc pentru toţi cei prezenţi la Biserica de pe Pietonalul Unirii, unde trupul său neînsufleţit a fost depus. Lacrimile şi durerea au pus stăpînire peste sufletele tutror celor prezenţi pentru a-i spune lui Lucian:”Rămas bun, prietene drag!”
La priveghi dar şi la înmormîntare s-a prezentat răpus de durere şi prietenul său poliţist care se afla la volanul maşinii. „A venit şi şi-a cerut iertare de la mama lui Lucian, a stat de vorbă cu sora lui şi i-a spus cît de rău îi pare de ce s-a întîmplat. Acum, nimic nu îl mai poate întoarce pe Lucian, noi ne făceam planuri să mergem la vară la mare, nu să îi duc eu crucea care îi va sta la cap. Oricum, chiar dacă poliţistul va fi pedepsit, chiar şi cu 20 de ani de închisoare, acest lucru nu îl aduce înapoi pe Lucian”, a povestit un apropiat al tînărului cu ochii în lacrimi.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024