În proiectul Bugetului de Stat pentru anul 2021 dedicat Agriculturii și dezvoltării rurale (MADR), la capitolul despăgubiri acordate producătorilor agricoli în caz de calamități naturale,suma înscrisă reprezintă o scădere cu 99,89% față de sumele acordate în anii precedenți.
Așadar, fermierii botoșăneni vor rămâne din nou doar cu pagubele, fiind amăgiți în campania electorală de către liberali.
„Primesc zilnic mesaje de la fermierii botoșăneni care sunt interesați dacă se mai acordă despăgubiri pentru culturile afectate de seceta din primăvara anului trecut. Aceștia, oameni de bună credință, îmi spun că au întreprins toate demersurile legale și administrative pentru acordarea despăgubirilor în cauză și îmi reamintesc faptul că actualul ministru le-a dat asigurări că vor beneficia de banii promiși. Surpriza a venit însă odată cu punerea în dezbatere publică a proiectului de buget,suma alocată pentru despăgubiri fiind aproape zero” a afirmat senatorul Lucian Trufin.
Actualul ministru al Agriculturii, dl. Adrian Oros, îi tot plimbă pe fermieri cu zăhărelul declarând că vor fi prinși bani la rectificările de buget de pe parcursul anului 2021, deși afirmațiile sale n-au niciun fundament. Având în vedere că sumele pentru despăgubiri nu se regăsesc în bugetul propus pentru 2021,vicepreședintele comisiei pentru agricultură din Senat, parlamentarul Lucian Trufin își exprimă în mod public consternarea și speră că liberalii conștientizează că această situație este o nouă lovitură dată în mod direct fermierilor.
„Stimați fermieri botoșăneni, aveți grijă cum evaluați sprijinul de la actualul guvern. Știu cât de greu este pentru o exploatație agricolă să-și revină după ce culturile au fost afectate de un fenomen meteo extrem, precum seceta pedologică din primăvara anului trecut. Contractele în derulare pentru imput-urile necesare sau cheltuielile cu angajații nu țin cont de greutățile pe care le aveți. Guvernul actual nu este interesat de aceste aspecte, lucru care arată clar că cei care ne conduc habar nu au că este vorba de reacții în lanț pe filiera produselor agroalimentare și că agricultura nu trebuie privită ca pe o afacere, ci ca pe un domeniu de siguranță națională” a mai declarat senatorul botoșănean.
(Comunicat PSD Botoșani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Logodnicul unui botoșănence celebre, dat afară din secția de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Apă oprită pe mai multe străzi din municipiu din cauza unei avarii
Oana Sava
Nov 25, 2024
FC Botoșani egalată pe final în derby-ul Moldovei – VIDEO
Oana Sava
Nov 25, 2024
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024