Pictorul Daniel Relenschi, primul pictor 3D din România, a realizat o lucrare 3D în straturi de sticlă ce reprezintă imaginea Liceului ”Regina Maria” din Dorohoi.
Lucrarea a fost solicitată de CNIPT Dorohoi și Primăria Dorohoi și a fost dăruită liceului cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înființare.
Tabloul a fost așezat pe holul intrării principale a liceului și a fost dezvelit la final ca încununare a ceremoniei de celebrare a Centenarului acestuia.
Evenimentul a avut loc vineri, 13 mai 2022, și s-a desfășurat în mai multe locații aparținând Liceului ”Regina Maria”.
”Am fost mai mult decât încântat să primesc această solicitare, în primul rând pentru că sunt și eu dorohoian, m-am născut în Dorohoi și am locuit acolo timp de patru ani, după care familia mea s-a mutat în Botoșani. Apoi pentru că este vorba despre o lucrare care celebrează centenarul Liceului Regina Maria, știind că este un tablou care va dăinui în timp și este accesibil mai multor privitori. Ce ar mai fi de menționat ar fi că această lucrare este prima de acest gen, solicitată chiar de orașul meu natal. Îmi doream de mult timp să realizez o lucrare 3D pentru orașul în care am crescut, Botoșani, dar în nici o clipă nu m-am gândit că se va întâmpla pentru prima dată să îmi fie solicitată o astfel de lucrare chiar de orașul meu natal, Dorohoi. Sunt mândru să mă numesc dorohoian, am găsit un alt oraș parcă, nu mai mersesem de aproximativ 10 ani, dar pare schimbat în bine, sau în neașteptat de bine de fapt. Laud cu această ocazie și toată echipa responsabilă cu organizarea evenimentului de celebrare a Centenarului Liceului Regina Maria Dorohoi, a fost totul la superlativ. Și cu siguranță voi reveni la Dorohoi cu drag ori de câte ori voi avea ocazia. Poate cu alte proiecte sau pur și simplu pentru a-l vizita”,
pictorul Daniel Relenschi
Născut și crescut într-o familie de artiști, Daniel Relenschi este primul pictor 3D din România. Urmând pașii mamei sale, a descoperit pasiunea pentru pictură de când avea 3 ani.
Încă din perioada liceului, studiind designul vestimentar, a început să lucreze ca designer de manufactură în Botoșani, orașul în care a crescut. Acesta a fost doar începutul unui drum plin de colaborări cu designeri celebri din România.
”Pe lângă activitatea de designer, picturile sale sunt apreciate la nivel internațional, fiind expuse nu numai în România, dar și în Germania, spre exemplu, la Castelul Neuburg an der Kammel. După ce a realizat în 2011 o pictură 3D pe asfalt, Daniel a devenit primul pictor 3D din România, utilizând tehnica unui singur punct de percepție, tehnică pe care a adus-o ulterior și pe pânză și sticlă”, scrie despre pictorul Daniel Relenschi echipa TEDx Iasi 2015.
https://www.botosaneanul.ro/stiri/lucrare-3d-in-straturi-de-sticla-realizata-de-artistul-botosanean-daniel-relenschi-am-fost-mai-mult-decat-incantat-sa-primesc-aceasta-solicitare-galerie-foto/
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024