„Lucrarea în Piața Viilor este una amplă”
Lucrările de modernizare la
Piața Viilor au fost extinse, fiind necesare suplimentar construirea filtrelor sanitare și refacerea stâlpilor de rezistență.
„Lucrarea în Piața Viilor este una amplă, modernizarea durează mai mult decât estimasem inițial. Operațiile suplimentare au demarat deja, chiar astăzi am făcut o verificare, se lucrează în ambele platouri. Se fac instalațiile electrică și de alimentare cu apă, urmând ca după finalizarea lor, să se treacă la finisarea interioarelor”, a declarat
Simion Drelciuc directorul general al
Urban Serv.
Modernizarea nu întârzie
Lucrările neprevăzute inițial nu vor afecta însă termenul de predare al șantierului, până în prezent acestea demarându-se conform graficului.
„Este mai mult de muncă în pământ decât afară. În toate cele 17 standuri s-a tras deja apă, și avem încă de muncă la stâlpii pe care i-am găsit ruginiți”, a adăugat
Ionel Vlădeanu, șef de lucrări. Cheltuielile neprevăzute, în valoare de aproximativ 250.000 lei, vor fi suportate atât de către
Consiliul Local, cât și de către
Urban Serv.
Până la finalizarea lucrărilor, comercianții își vor desfășura activitatea tot în parcarea Pieței Viilor, producătorii individuali de lactate comercializându-și produsele în
Hala Centrală din Piața Mare .
(C.B.)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Lucrările la Piața Viilor : trei oameni pe șantier, comercianții în parcare și pe trotuare – GALERIE FOTO