Valoarea toată a investiției este de aproximativ 2,4 milioane de lei, bani asigurați de către Consiliul Județean Botoșani.
Lucrările de modernizare a Unității de Asistență Medico-Socială (UAMS) Ștefănești, finanțate de către Consiliul Județean Botoșani, s-au finalizat.
Recepția noului corp de clădire s-a făcut în prezența conducerii executive a Consiliului Județean, a reprezentanților UAMS Ștefănești, Inspectoratului de Stat în Construcții, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, constructorilor, proiectantului și dirigintelui de șantier.
În corpurile de clădire construite la UAMS Ștefănești se regăsesc bucătăria, sala de mese și spălătoria.
De asemenea, aici va fi organizat noul sediu administrativ.
„Suntem datori să asigurăm cele mai bune condiții pentru seniorii aflați în grija personalului unităților de asistență medico-socială aflate în subordinea Consiliului Județean. La Ștefănești se impunea construirea unei bucătării și a unei spălătorii moderne, pentru ca beneficiarii să primească cele mai bune servicii de îngrijire. De asemenea, investiția prevede și un nou sediu administrativ, astfel încât și personalul să aibă cele mai bune condiții de muncă. Obiectivul nostru, al Consiliului Județean, este să finalizăm investițiile în curs și să demarăm altele noi”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Prezent la recepția lucrărilor, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, a subliniat că necesitatea investițiilor în unitățile medico-sociale. „Aici am închis un proiect foarte important pentru domeniul social. De asemenea, avem proiecte și în alte unități medico-sociale, pe care sperăm să le închidem cât mai repede”, a declarat Dorin Birta.
Investiția de la UAMS Ștefănești nu este singulară, lucrări de modernizare fiind pe final și la UAMS Mihăileni.
Elisabeta Lipă a revenit pe o funcție de președinte: Nu se pune problema de incompatibilitate
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Donează pentru Laura, o fetiță care luptă să trăiască: Mai avem încă un an de urmat acest tratament
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Alertă de FRAUDĂ online: Escrocii se folosesc de numele firmelor de curierat ca să FURE bani
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
SINGURELE vouchere de la stat care nu s-au tăiat în 2025: CINE sunt beneficiarii
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Ministrul Rafila, explicații despre un virus care afectează mai ales copiii
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile