Asta reiese din documentul de avizare pentru lucrările efectuate la DN 28B Târgu Frumos – Botoșani, fiind dată undă verde doar pentru o distanță de 51,2, din totalul de 71,50 de kilometri. Cel mai mare tronson pentru care NU s-au obținut autorizațiile necesare efectuării lucrărilor este pe teritoriul județului Botoșani.
Proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire a fost avizat în cadrul Comisiei Tehnico Economice (CTE) din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), fiind obținută autorizație de construcție pentru întreaga lungime a drumului național, de 71,50 km.
Se întâmpla în martie 2021.
Proiectul tehnic de execuție a fost însă rupt în două, în etapa 1 fiind executate lucrări (doar) pe tronsoanele cu covor asfaltic în lungime totală de 51,292 de km, cu începere din Tg. Frumos, și nu din Botoșani, așa cum s-a promis (politic) în nenumărate rânduri. În categoria lucrărilor avizate în prima etapă au fost incluse și cele 9 poduri (opt reabilitate, unul nou construit) care vor fi realizate în cadrul proiectului: peste râurile Buhalnița, Bahlui, Fierbătoarea, Varnița, Codrun, Miletin precum și un pod pasaj peste Valea Frumușica.
*podul de la Frumușica
Nu au fost avizate în prima etapă tronsoanele de drum cu îmbrăcăminte rigidă din beton de ciment, amenajarea intersecțiilor cu drumuri clasificate precum și semnalizarea și marcajele definitive și lucrările de consolidare.
Practic, cele mai complexe din cadrul proiectului. Pentru că, dacă e să facem referire la tronsoanele de drum cu îmbrăcăminte rigidă din beton, acestea sunt pe teritoriul județului Botoșani pe o lungime de aproximativ 16 – 17 kilometri, între Zăicești și Copălău. Unele voci neoficiale indică faptul că s-ar cere o reproiectare a soluției dată pentru acest tronson, cea actuală fiind de scoatere totală a cimentului și înlocuirea cu covor asfaltic.
Ori constructorul ar pretinde în acest caz o suplimentare a valorii inițiale, în contextul exploziei prețurilor la materialele de construcții. Cum până la emiterea documentului de avizare nu se ajunsese la o soluție unanim acceptată, și în așteptarea unor măsuri legislative de susținere financiară din partea Guvernului, s-ar fi luat decizia avizării lucrărilor mai simple de realizat, pentru a nu se bloca proiectul în integralitatea lui.
Deputatul Costel Șoptică, explică:
„S-a pus problema că ar dura mult până s-ar termina întreg proiectul, cu avize cu tot. Și atunci am ridicat problema și pentru Botoșani – Tg. Frumos și pentru Botoșani – Ștefănești că ar trebui o abordare sectorială, fără să stabilim că vorbim de 3 sectoare, de 4 sectoare din simplu motiv, fiind același constructor și același proiectant, nu mai contează câte sectoare sunt”.
*Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani
La acest moment, Guvernul are în lucru o Ordonanță de Urgență prin care contractele publice să fie indexate cu creșterea prețului la materiale de construcții, banii în plus pentru investiții cu valori insuficiente pentru a fi realizate / finalizate, urmând a se aloca prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
Discuțiile vin după ce constructorii s-au plâns de creșterile fără precedent la fier beton, cupru, agregate, balast și toate celelalte materiale de construcții, fiind puși în situația să nu poată finaliza contractele de lucrări pentru care au licitat, fără un calcul corect de indexare a valorii acestora.
Lucru valabil și pentru tronsonul din DN 28B între Zăicești și Copălău, care este din ciment. „Acolo soluția există, problema este la constructor care dorește să schimbe soluția. Pentru că nu s-ar încadra financiar, dar dacă se găsesc resurse financiare pentru diferență, omul o să facă așa cum este proiectat și licitat”, a mai declarat Costel Șoptică.
Președintele PNL, un mare susținător public al acestei investiții, este optimist și spune că lucrările... „au ajuns la Frumușica, lucrează deja la acel pod de acolo, și din ce am discutat cu ei inclusiv între Frumușica și Flămânzi vor intra deja săptămâna aceasta”.
Iar pe viitor va încerca să organizeze o vizită de lucru la Botoșani cu reprezenți ai CNAIR, tocmai pentru a se clarifica astfel de detalii tehnice, dar mai ales pentru a nu se pune în pericol investiția.
Și Gheorghe Vlasie, administratorul companiei Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL, care este lider de asociație în cadrul proiectului, a confirmat faptul că au fost avizate doar o parte din lucrările de pe drumul Botoșani – Tg. Frumos.
„Am avizat o mare parte din proiect în etapa 1 pentru ca lucrările, etapa 2 rămânând o parte de lucrări de consolidare și o parte de lucrări de siguranță a circulației – niște sensuri giratorii – rămân în următoarea etapă care probabil în maximum 1 lună de zile va intra în CTE”
Gheorghe Vlasie, administratorul companiei Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL
Omul de afaceri a adus și el în discuție unele modificări legislative pentru care este nevoie de aprobări suplimentare de la CNAIR, însă care per total nu ar pune în pericol lucrările la drumul național care ne leagă de sudul țării.
Cu referire la tronsoanele cu ciment, care cândva au fost considerate parte din „drumul strategic” al Botoșanilor, Gheorghe Vlasie susține că problema va fi remediată într-un orizont de timp foarte strâns:
„Și acolo este o diferență între studiul de fezabilitate și proiectare, dar probleme nu sunt. Totul este conform graficului sau celor discutate cu Compania, doar că e o chestiune de durată, o lună, două maximum până se va aproba. Noi avem front de lucru și se lucrează, termenul de execuție nu se modifică”.
În iulie 2020 CNAIR a predat amplasamentul constructorului care avea la dispoziție 5 luni de zile pentru a realiza partea de proiectare. Până la urmă abia după un an de zile, s-a deschis efectiv front de lucru pe drumul Botoșani – Tg. Frumos, în mai 2021 fiind emisă autorizație de construcție.
Constructorul lucrează la acest moment la partea de casetare a drumului și la podul de peste Valea Frumușica.
DN 28B are o lungime de 71,512 kilometri, dintre care 39 de kilometri pe teritoriul judeţului Botoşani.
Amplasamentul lucrărilor este situat în județele Iași (pe raza unităților administrativ-teritoriale: Târgu Frumos, Hârlău, Balș, Cotnari, Ceplenița, Scobinți și Deleni) și Botoșani (pe raza unităților administrativ-teritoriale: Flămânzi, Frumușica, Coșula, Cristești, Bălușeni, Curtești și Copălău).
Valoarea totală a contractului în urma licitației este de 267.309.612 lei cu tot cu TVA.
Asocierea care a câștigat licitația este condusă de Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL, alături de Mavgo Holding, Vahosav VSk a.s. (firmă din Slovacia) și Tramenco SA.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doina Federovici, aleasă în conducerea Senatului
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
OFICIAL: Alexandru Cîmpanu a semnat cu FC Botoșani - Bine ai revenit acasă!
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Moș Crăciun a ajuns la sediul Jandarmeriei Botoșani, un ansamblu a făcut spectacol – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile