Lucrările de amenajare a cuptoarelor medievale din Centrul Vechi al municipiului Botoşani se apropie cu paşi repezi de finalizare. Arheologii susţin că în aproximativ zece zile vor termina în totalitate spaţiul destinat descoperirilor arheologice.
11 cuptoare descoperite
Reprezentantul Centrului de Restaurare din Suceava susţine că aceste cuptoare medievale sunt unicat în ţară.
„Din păcate, la deschidere nu voi fi aici şi am simţit nevoia să dau câteva date despre acest obiectiv al municipiului Botoşani. Am reuşit în aceşti trei ani să prelucrăm materialul. Am avut bucuria să dăm de vechea zonă industrială a oraşului medieval Botoşani. În total au fost descoperite 11 cuptoare. Ni s-a dat mână liberă să alegem cele mai semnificative cuptoare care la ora actuală sunt unicat în ţară pentru această perioadă”, a declarat
Dan Fărtăiş, expert restaurator din cadrul Centrului de Restaurare Suceava.
"Meşterii de la acea vreme cunoşteau tehnologiile practicate"
Expertul a mai spus că astăzi a participat la o discuţie cu directorul economic de la Primăria Botoşani şi că urmează să fie încheiat un protocol între instituţie şi Consiliul Judeţean pentru ca acest obiectiv să fie predat CJ-ului, ţinând cont de faptul că muzeul este în subordinea instituţiei. Din cele 11 cuptoare descoperite, arheologii au păstrat doar patru dintre ele, care erau mai valoroase.
„E drept, un pic mai târziu s-a reuşit să aducem la final şi acest proiect cu aceste cuptoare. Materialul rezultat a fost într-adevăr spectaculos, ceramica descoperită este de bună calitate, meşterii de la acea vreme cunoşteau tehnologiile practicate, se prelucra cu ardere oxidantă. O să frapeze, în interior am apelat la tehnicile vechi, am adus lut galben, l-am uns o să apară ca un muzeu foarte ordonat, dar de fapt şi de drept am respectat tehnologia”, a mai spus
Dan Fărtăiş.
Vizitatorii vor avea posibilitatea de a viziona cuptoarele doar din exterior deoarece în interior trebuie păstrate un microclimat de temperatură şi umiditate pentru conservarea cuptoarelor medievale.
CITEŞTE:
Proiect de 6 miliarde lei vechi pentru centru turistic, lansat la Botoşani
[[banner]]