Lucrările la celebrul drum de la Vorona distrus de camioane au fost sistate în totalitate. Date fiind datoriile de circa 3 milioane de lei pe care Consiliul Judeţean le-a acumulat la constructor, SC Transporturi Auto SA, reprezentanţii societăţii au întrerupt lucrările în urmă cu aproximativ trei săptămîni.
Primarul de Vorona crede că lipsa finanţării este cauzată de faptul că Executivul a schimbat modul de acordare a fondurilor în baza HG 577/1997 privind pietruirea, reabilitarea, modernizarea şi/sau asfaltarea drumurilor judeţene sau locale. „Din păcate, banii pe această hotărîre nu s-au mai distribuit prin Consiliul Judeţean în aşa fel încît judeţul să le repartizeze în funcţie de lucrările prioritare, ci au fost distribuiţi direct, de Ministerul Dezvoltării astfel încît şi aceşti bani au fost direcţionaţi spre primării conduse de primarii puterii”, a declarat Aurel Ştefan.
S-a efectuat doar jumătate din lucrare
Deocamdată s-au asfaltat în jur de 5 km din cei 10 prinşi în proiect, iar restul a rămas decapat, astfel încît camioanele care traversează comuna învăluie casele din zonă în nori de praf. „Cetăţenii rămîn încă o iarnă şi poate încă o primăvară şi o vară în aceleaşi condiţii. Este uimitor cu se poate neglija cu rea intenţie lucrări de aşa de mare importanţă”, a mai afirmat primarul de Vorona. Acesta susţine că răbdarea oamenilor nu va mai dura mult şi că aceştia sunt decişi să recurgă la noi proteste.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024