Asfaltarea ultimului lot al Drumului Strategic aflat în execuție se apropie de final.
Într-un comunicat transmis de reprezentanții Consiliului Județean se menționează că ultimii trei kilometri din stratul de uzură situat în extravilanul localităților Mășcăteni (Albești) și Trușești urmează să fie turnați de către constructori.
„Această porțiune va fi finalizată imediat ce echipele care execută șanțurile vor finaliza lucrările la hidraulica drumului pe acest sector. În paralel, se lucrează la realizarea marcajelor, montarea semnelor de circulație și a parapetelor. Tot pe final sunt și lucrările la trotuare și asigurarea acceselor pe proprietăți. Ritmul lucrărilor este susținut, constructorii fiind deciși să finalizeze cât mai repede și bine acest lot”,
a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Aceasta a mulțumit tuturor celor care s-au implicat sau au vegheat la implementarea cu succes a acestui proiect important pentru dezvoltarea județului.
„Pe lângă echipa de proiect a Consiliului Județean, constructori, proiectanți, diriginți de șantier, supervizori, un rol foarte important în succesul acestui proiect l-au avut și reprezentanții locuitorilor comunelor prin care trece Drumul Strategic. Propunerile lor și problemele pe care le-au sesizat cu celeritate au fost recepționate și rezolvate, astfel încât, la final, să avem un drum cât mai bun și care să corespundă celor mai înalte exigențe”,
a mai spus Doina Federovici.
Un rol important în implementarea proiectului de modernizare a Drumului Strategic l-a avut vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta.
„Prin modernizarea Drumului Strategic rezolvăm una dintre cele mai grave probleme ale rețelei de drumuri județene, care a ajuns la un nivel bun, comparabil cu cel din județele dezvoltate. Vom continua să punem accent pe lucrările de infrastructură rutieră, Consiliul Județean Botoșani având în implementare mai multe proiecte în acest sens”,
a declarat Dorin Birta.
Drumul Strategic măsoară 106 kilometri, reprezentând peste 16% din totalul rețelei de drumuri județene din Botoșani. Primele două loturi ale acestei axe rutiere, Lotul 1 (Mihălășeni – Dobârceni – Dângeni, respectiv Călărași – Răuseni – Șipote) și Lotul 3 (Gorbănești – Blândești – Sulița – Lunca – Todireni) au fost recepționate, în timp ce pe Lotul 2 (Răuseni – Hlipiceni – Todireni – Albești – Trușești – Dângeni – Hănești) lucrările au un stadiu fizic de realizare de peste 95%.
Proiectul Drumului Strategic din Botoșani este cel mai avansat proiect de infrastructură rutieră finanțat prin Programul Operațional Regional din regiunea Moldovei. Valoarea actualizată a Drumului Strategic este de 110 milioane de euro, din care 63 de milioane de euro este finanțarea europeană, iar 47 de milioane de euro sunt asigurate de către Consiliul Județean.
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
DRAMĂ înainte de Crăciun, soții ajunși arși la Urgențe după explozie, în stare extrem de gravă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile