Modernizarea Drumului Strategic avansează într-un ritm rapid, devansând cu mult graficul de lucrări asumat de constructor.
Pe Lotul 1 al Drumului Strategic, Șipote – Răuseni – Călărași și Dângeni – Brăteni (Dobârceni) – Mihălășeni, constructorul toarnă în aceste zile stratul de uzură, urmând ca în această vară să notifice Consiliul Județean pentru recepție.
„Un prim sector de drum, cel dintre Răuseni și Călărași a fost turnat, iar de astăzi se va lucra pe sectorul Răuseni – Rediu – Șipote. În cel mai scurt timp va fi abordat și sectorul Dângeni – Brăteni (Dobârceni) – Mihălășeni. Avem parte de un constructor foarte serios, care a înțeles importanța acestui proiect pentru botoșăneni și care a lucrat bine și repede și va termina cei 30 de kilometri cu aproape un an mai devreme decât termenul prevăzut în contract. Vom avea un drum de calitate, care va contribui la dezvoltarea integrată a zonei”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Lucrările avansează rapid și pe celelalte două loturi ale Drumului Strategic. „Pe Lotul 3, Blândești – Todireni, lucrările au un grad de execuție de 75%, iar pe Lotul 2, Răuseni – Dângeni, stadiul a depășit 40%. Constructorul a anunțat că, pe un prim sector de 13 kilometri din Lotul 3, va începe să toarne stratul de uzură, urmând ca cel mai târziu în toamnă să finalizeze lucrările pe întregul lot. De asemenea, pe Lotul 2, constructorul așterne acum primul strat de asfalt, lucrările ajungând la Todireni. Acesta a promis că până în toamnă va finaliza întregul lot de 51 de kilometri. În paralel, va începe lucrările la rigole, șanțuri, trotuare și accese pe proprietăți”, a declarat Doina Federovici.
Valoarea proiectului Drumului Strategic va depăși 110 milioane euro, iar aproximativ 30% din sumă va fi asigurată de Consiliul Județean Botoșani.
„Este o lucrare mare, finanțată prin fonduri europene, dar pentru care și efortul bugetar pe care-l va face Consiliul Județean Botoșani este unul important. Botoșănenii, în special cei din sudul județului, cunosc eforturile uriașe pe care împreună cu echipa Consiliului Județean le-am făcut pentru a urni acest proiect și iată că rezultatele încep să se vadă”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024
Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două incendii NOAPTEA TRECUTĂ la Botoșani: S-a intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
COD GALBEN la Botoșani: Meteorologii avertizează asupra rafalelor puternice de vânt
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024