Dezvăluirile au fost făcute în studioul Botoșăneanul TV, într-o emisiune în care a participat Corneliu Prepeliță, managerul Spitalului Județean Mavromati.
Avocat de profesie, ieșeanul a fost numit în funcția de conducere prin dispoziție a președintelui Consiliului Județean, Doina Federovici, în data de 10 iulie 2024.
Venea de pe un post de jurist de la Institutul Socola din Iași.
Printre alte lucruri dezvăluite despre activitatea de la Spitalul Județean, Corneliu Prepeliță a recunoscut că a avut probleme și cu greutatea.
Și că a slăbit 30 de kilograme într-un interval de șase luni, după o dietă proprie cu care nu ar fi de acord niciun medic specialist.
Corneliu Prepeliță, managerul Spitalului Județean Mavromati
„Eu am fost un pic supraponderal și asta mă ajută. Am vrut eu să slăbesc. Din punctul meu de vedere, aici voi contrazice corpul medical care va aduce toate argumentele din lume că este cea mai proastă soluție. Eu spun că este soluția cea mai bună pentru mine, este singura dietă: foamea. Este o singură dietă, se numește foame. Nu mănânci, nu te îngrași clar”.
Deși s-a înfometat zile la rând pentru a scăpa de surplusul de kilograme, șeful spitalului a arătat că nu s-a îmbolnăvit și la acest moment nu întâmpină probleme medicale.
Și nici nu obișnuiește să facă sport, ci preferă mersul pe jos în ritm alert.
Discuția pe acest subiect poate fi urmărită în emisiunea de mai jos, la intervalul: 1:04:08 – 1:05:49.
Unii dintre rușii cu domicilii false la Botoșani ar fi fost agenți sub acoperire în Occident
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Filmul „Vis.Viață”, în premieră pe 23 și 24 noiembrie la Happy Cinema Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Post scos la concurs pentru a treia oară la Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Suflu nou la Jandarmeria Botoșani: Două tinere au îmbrăcat uniforma
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024