Pe lângă infrastructura rutieră, premierul României, Ludovic Orban a declarat la Botoșani că și-a propus realizarea unui alt proiect de investiție de interes național și anume reabilitarea tuturor tronsoanelor de căi feroviare.
Și asta mai ales datorită poziției Uniunii Europene care consideră transportul feroviar unul prioritar, pentru că este unul sigur, de viteză și ecologic.
„Obiectivul nostru este să modernizăm calea ferată de pe coridorul 4 pan-european, deja avem contract semnat pentru efectuarea studiului de fezabilitate pe tronsonul Bacău – Focșani – Roman, urmează să se scoată la licitație și celelalte tronsoane. Obiectivul nostru este să modernizăm infrastructura feroviară pentru a o aduce la standarde europene. Adică linie electrificată și o infrastructură care să permită deplasarea pentru garniturile care transportă persoane cu 160 km/oră iar pentru transportul de marfă cu o viteză de 120 km la oră”,
Ludovic Orban, premierul României
Modernizarea infrastructurii pentru transportul feroviar este extrem de importantă și va permite dinamizarea economică a zonei.
Investiția ar fi una de impact la Botoșani mai ales în condițiile în care tronsonul Botoșani – Verești este printre puținele neelectrificate din România.
„Obiectivul nostru este ca în următorul exercițiu financiar să realizăm electrificarea și modernizarea sau reparația capitală pe toate tronsoanele importante de cale ferată”,
Ludovic Orban, premierul României
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mailat a ales noua echipă după ce a refuzat Botoșaniul
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile