Liderul judeţean al social-democraţilor nu este satisfăcut nici de componenţa noului Guvern. După ce a cerut ani la rând demisia Cabinetului Emil Boc, lucru care în sfârşit s-a întâmplat, senatorul este însă nemulţumit de cei care i-au luat locul.
Trecând peste desemnarea ca premier a şefului Serviciului de Informaţii Externe, pe care o consideră “atipică”, preşedintele PSD Botoşani îşi îndreaptă atenţia şi spre miniştri.
“Numai tinereţea şi faptul că majoritatea celor nominalizaţi posedă averi de invidiat nu dau garanţia bunei administrări a banului public şi loialităţii faţă de naţiunea română. Ne permitem în actuala criză economică să facem experimente pe seama românilor? În opinia noastră, noul Guvern este o sfidare la adresa celor care strigă în pieţele publice că vor schimbare”, a afirmă
Gheorghe Marcu. În opinia acestuia PDL şi “acoliţii săi” sunt în stare de orice pentru a evita alegerile parlamentare anticipate, pe care le cer opoziţia şi “majoritatea românilor”.
“Atât timp cât avem o majoritate parlamentară nelegitimă, în urma votului în Parlament nu poate rezulta un guvern legitim. Singurul lucru care uneşte actuala Putere îl reprezintă devalizarea banului public, prin îndatorarea României şi sfidarea cetăţenilor ei”, crede
parlamentarul PSD. Acesta este convins că singura cale de a pune capăt ipocriziei şi hoţiei coaliţiei aflate la putere sunt alegerile anticipate.
CITEȘTE ȘI:
Dolineaschi a găsit ceva trădări în demisia lui Boc