Nu s-au scurs nici trei săptămâni de când, fericiți, au spus DA, iar acum trec prin cele mai triste momente.
Lorena Dupu, una dintre cele trei Fete de la Botoșani care au devenit cunoscute în toată țara după ce au lansat melodia Hai la Botoșani, și-a unit destinul, la finalul lunii august, cu Irinel Andrișan, după nuntă cei doi petrecând momente minunate în Tunisia (foto jos).
Acum, însă, la mai puțin de o lună de la nuntă, tatăl tânărului Irinel Andrișan a trecut la cele veșnice. Andrișan Manole-Dinu, din Mănăstireni, a plecat fulgerător, lăsând în urmă multă durere și lacrimi.
”Dumnezeu să te ierte, tată scump”, a scris Irinel Andrișan, mesajul său fiind dublat de cel al tinerei sale soții, care a scris în această dimineață: ”Dumnezeu să-l ierte! Nu vă vom uita și vă vom iubi mereu, tată socru! "Taticul".
”Dumnezeu să-l odihnească lângă drepții Lui! Maica Domnului să vă întărească să treceți peste această imensă durere! Condoleanțe întregii familii! Vă îmbrățișăm!”, este mesajul transmis de Iustina Irimia-Cenușă, colega Lorenei Andrișan-Dupu, la aflarea tristei vești.
De altfel, sute de mesaje de condoleanțe au curs în această dimineață, acestea fiind adresate și tatălui artistei, prof. Marcel Dupu, la dispariția fulgerătoare a cuscrului său.
Dumnezeu să îl ierte, condoleanțe familiei greu încercate!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024