Perioada 15 martie-15 aprilie constituie pentru silvicultori o perioadă cu o semnificaţie aparte, cunoscută sub numele de „Luna plantării arborilor”.
Denumită iniţial „Serbarea sădirii arborilor”, a fost oficializată în ţara noastră în anul 1901 de către Spiru Haret ca o sărbătoare de primăvară, la nivel naţional. Începând cu anul 1953 s-a stabilit prin lege, în perioada martie-aprilie a fiecărui an, funcţie de condiţiile climatice, să se serbeze „Luna pădurii” iar din anul 1989 aceasta se desfăşoară în perioada 15 martie-15 aprilie. Denumirea actuală de „Luna plantării arborilor” este legiferată prin Codul Silvic (Legea nr. 46/2008), se arată într-un comunicat de presă.
Acţiunile silvice care se desfăşoară în această perioadă de către Direcţia Silvică Botoşani au ca obiectiv conştientizarea populaţiei despre necesitatea asigurării integrităţii şi dezvoltării pădurilor, împădurirea terenurilor forestiere goale, igienizarea lizierelor şi a traseelor drumurilor ce străbat fondul forestier, cu participarea tineretului şi în special a elevilor. Fondul forestier actual al judeţului Botosani este de 56 333 ha (11,5% din suprafaţa judeţului) şi cuprinde pădurile situate în partea nord-estică a României, fiind desfăşurat altitudinal de la 60 m (Lunca Prutului) la 580 m (culmea Holmului). La est şi la vest pădurile sunt delimitate de râurile Prut, respectiv Siret.
Pe total, în responsabilitatea Direcţiei Silvice Botosani se află 48 438 ha terenuri forestiere situate pe raza administrativă a două judeţe, respectiv Botoşani (99.4%) şi Suceava (0.6 %). Din total suprafaţă, 34 708 ha sunt proprietate publică a statului (72 %) iar 13 730 ha (28%) reprezintă fond forestier privat reconstituit ca urmare a aplicării legilor fondului funciar.
Din suprafaţa retrocedată de 22 492 ha, 6 269 ha sunt administrate de către structuri silvice ce funcţionează pe teritoriul judeţelor vecine iar pentru suprafaţa de 13 137 ha asigurăm servicii de pază şi administrare.
• împăduriri integrale:
- program anual 125 ha în fond forestier de stat, din care 90 ha în urma tăierilor rase şi 35 ha goluri;
- program în această primăvară 110 ha în fond forestier de stat, din care 80 ha în urma tăierilor rase şi 30 ha goluri;
• completări în plantaţii - fond forestier de stat, urmare a pierderilor normale şi a celor cauzate de calamităţile naturale (seceta ) din anul trecut:
- program anual 123 ha, din care 90 ha în plantaţii în fond forestier şi 33 ha plantaţii în teren degradat
- program în această primăvară 118 ha, din care 90 ha în plantaţii în fond forestier şi 28 ha plantaţii în teren degradat;
• refaceri plantaţii calamitate integral anul trecut - fond forestier de stat;
- program anual 7 ha, din care 7 ha în plantaţii în fond forestier, toate prevăzute a se executa în această primăvara
• completări în plantaţii- fond forestier privat cu contract de administrare, urmare a pierderilor normale şi a celor cauzate de calamităţile naturale (seceta ) din anul trecut:
- program anual 4 ha, din care 4 ha primăvara;
• regenerări naturale în suprafeţe de pădure de stat în care s-au efectuat tăieri definitive:
- program anual 80 ha;
- program pentru această primăvară 55 ha.
Suprafeţe mai mari de împăduriri în această primăvară sunt în special în suprafeţele de pe care s-au exploatat arboretele de molid afectate de uscare în masă precum şi unele terenuri degradate cumpărate de către D.S. Botoşani anii trecuţi astfel:
• Tudora -42 ha, din cadrul O.S. Mihai Eminescu
• Pădurea Runc+Bahlui, com. Frumuşica - 48 ha, din cadrul O.S. Flămânzi
• Horodiştea, com. Rădăuţi Prut –15 ha şi perimetrele Bodron III - 5 ha şi Puţureni -10 ha , com Coţuşca – 13 ha, din cadrul O.S.Darabani
• Vânători, com. Gorbăneşti -6 ha, din cadrul O.S. Truşeşti
Faţă de anii trecuţi, programele la regenerarea pădurii din ultimii ani au crescut semnificativ ca urmare a uscării în masă a arboretelor de molid (cca 600 ha). Pentru creşterea suprafeţei împădurite a judeţului noi acţionăm prin împădurirea tuturor terenurilor degradate aflate în administrarea noastră.
Suprafaţa destinată pepinierelor silvice este de 25 ha în care se produc anual aproximativ 1,0-1,5 milioane puieţi forestieri şi ornamentali, atât pentru nevoile proprii ale regiei cât şi pentru alţi beneficiari. Producem o gamă largă de puieţi forestieri (gorun, stejar, fag, salcâm, plop, salcie, frasin, paltin, cireş, tei, mălin, mojdrean, sânger, sălcioară, lemn câinesc.
• programul în primăvara 2017 este de 198 ari din care:
- semănături de specii forestiere 144 ari;
- butăşiri 54 ari;
• semănăturile se fac cu salcâm, frasin, plop alb, ulm şi sălcioară;
• butăşirile se fac cu salcie şi plop euroamerican.
Cele mai mari pepiniere silvice unde se produc puieţii sunt la Rădăuţi Prut - O.S.Darabani, Guranda - O.S. Truşeşti si Cotu Copalău - O.S. Botoşani. Pepinierele sunt dotate cu instalaţii de irigat moderne, care au consum redus de apă şi eficienţă sporită. Întreţinerea culturilor şi scosul puieţilor se realizează cu utilaje specifice.
În această primăvară vom planta peste 1200 mii de puieţi. Majoritatea puieţilor necesari pentru această primăvară sunt asiguraţi din pepinierele proprii, dar mai aducem din transfer de la direcţiile silvice vecine puieţi de gorun, stejar, paltin, frasin şi mojdrean. La randul nostru vom livra 42 mii de puieţi de salcâm la Direcţia Silvică Suceava.
Directia Silvica Botosani dispune de un numar de 38 mii puieţi forestieri (glădiţă - 4 mii, sânger - 30 mii şi lemn câinesc - 4 mii), precum si de diferite sortimente de puieţi ornamentali (tuie, buxus, salcie pletoasă şi creaţă, hibiscus, tisa, brad, duglas etc.) care pot fi valorificati catre populatie sau operatori economici pentru utilitati diferite (garduri vii, crearea de spatii verzi etc).
Desfacerea puieţilor disponibili se face prin ocoalele silvice, pe bază de comandă - pentru persoanele juridice sau pe bază de cerere pentru persoanele fizice.
Regenerarea pădurilor estebuna dintre activităţile prioritare ale Direcţiei Silvice Botoşani, prin care se urmăreşte asigurarea integrităţii şi permanţei pădurilor. În anul 2017 pentru lucrările de regenerarea pădurii se vor cheltui cca. 5.377.000 lei. Pentru lucrările de împădurirei din această primăvară este nevoie de 2.115.000 lei. Sursele de provenienta a fondurilor necesare desfasurarii campaniei sunt:
- fond de conservare si regenerare (1.850.000 lei) asigurat in totalitate la nivelul Regiei Nationale a Padurilor – Romsilva;
- fond de ameliorare a terenurilor cu destinatie silvica (265.000 lei) asigurat de Ministerul Mediului.
Cele mai multe suprafeţe se vor planta în această primăvară cu: gorun, stejar, fag, salcâm, salcie, plop, frasin, paltin, ulm, cireş, mojdrean şi sălcioară.Ca măsuri organizatorice, s-au derulat procedurile legale pentru achizitia publica a lucrarilor de impaduriri si intretinere a plantatiilor existente finalizate prin incheierea de contracte de prestari servicii cu operatori economici specializati in acest sens.
Parte din lucrari, in volum mai restrans, vor fi executate cu personalul angajat al directiei sau zilieri.
Consideram ca există toate premisele ca în această primăvara campania de împăduriri să fie terminată în timp util, iar lucrarile sa fie de calitate. În campania de împăduriri participă şi numeroşi voluntari, elevi, tineri, în cadrul unor acţiuni ecologice, participare cu rol foarte important in formarea unei constiinte forestiere a generatiei tinere.
În sprijinul ideii de constientizare a rolului, functiei si importantei sociale a padurilor in cadrul acţiunilor legate de ,, Luna Plantării arborilor” sunt încheiate parteneriate de colaborare cu diverse instituţii, O.N.G - uri, unităţi şcolare şi cercuri ecologice. In acelasi context in afara lucrărilor de împăduriri, în această perioadă, se vor efectua acţiuni de igienizare a pădurilor aflate la marginea drumurilor naţionale şi a celor aflate în zone de interes turistic sau în imediata vecinătate a localităţilor. La acţiuni de igienizare a lizierelor de fond forestier participă în special elevi, tineri, voluntari şi diverse ONG-uri.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024