Luna ianuarie a acestui an pare să fie dedicată acțiunilor de protest. După pichetarea polițiștilor de săptămâna trecută, zilele acestea alți angajați ies în stradă.
Marți a fost rândul angajaților din Sănătate care aparțin de Sindicatul Sanitas, iar joi, 14 ianuarie 2021, va avea loc un alt protest. Cel organizat de Solidaritatea Sanitară.
Așa cum prevede legea solicitarea de avizare a fost făcut pentru 100 de persoane, însă cel mai probabil numărul participanților va fi mai mic.
Există o serie de nemulțumiri în rândul angajaților generate și de decizia înghețării salariilor ca atare s-a recurs la o formă de protest
„Protecția salariaților în primul rând la locul de muncă în ceea ce privește calitatea și cantitatea echipamentelor de protecție, normativul de personal specific secțiilor COVID pentru că noi funcționăm după un normativ aprobat acum 10 ani și în perioada respectivă nu exista epidemie și nu a fost prevăzut acest caz”,
Daniel Bulboacă, lider sindical Solidaritatea Sanitară Botoșani.
De asemenea, sindicaliștii solicită respectarea dreptului legal a pensiei de urmaș pentru copiii angajaților din Sănătate decedați la datorie.
Totodată se dorește creşterea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători ca atare se protestează și împotriva deciziei Guvernului de a îngheța salariilor bugetarilor.
Acțiunile de protest sunt supravegheate de jandarmi.
„Recomandăm organizatorilor și participanților să respecte indicațiile forțelor de ordine, să păstreze distanțarea fizică de cel puțin 1 metru față de cea mai apropiată persoană și să poarte în mod corespunzător masca de protecție”,
Dan Izotov, purtător de cuvânt IJJ Botoșani.
Sindicaliștii susțin că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare dacă guvernanții nu vor găsi soluții pentru problemele semnalate.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Poliția a confiscat mașina unui botoșănean bolnav dar contrabandist
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Botoșănenii mai răi în 2025: Polițiștii au pus cătușe la 11 persoane în doar o săptămână
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Fast and Furious pe drumurile din Botoșani: CE viteză a fost înregistrată în județ
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Divorț marcat de violență: Botoșăneancă amenințată cu moartea de soț
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile