A doua zi de Paște, cunoscută și sub numele de Lunea Luminată, este marcată de o serie de tradiții și superstiții care aduc în centrul atenției moștenirea creștină strămoșească.
În această zi, se crede că porțile Raiului sunt deschise, iar credința și obiceiurile populare dau culoare și semnificație fiecărui gest.
Potrivit credinței populare, cei care trec în neființă în această zi nu mai sunt supuși Judecății Divine, ci ajung direct în Rai. De asemenea, cei născuți în această zi sunt considerați binecuvântați, având parte de o viață plină de lumină și har.
Una dintre tradițiile cele mai întâlnite este stropirea casei cu agheasmă, ca o formă de protecție împotriva spiritelor rele. De asemenea, este obicei ca rudele să se viziteze reciproc, iar gazdele să ofere ceva de băut oaspeților lor.
În această zi, se practică și obiceiul „umblatului cu pască”, prin care se vestesc Învierea și bucuria acestei sărbători. Astfel, finii merg în vizită la nașii lor, aducând cu ei daruri tradiționale precum pască, colaci sau ouă roșii, potrivit romaniatv.net
Tradițiile din diverse regiuni ale țării aduc și alte practici specifice. De exemplu, în Transilvania se ciocnesc ouăle „cap cu dos”, iar gospodinele evită să măture sau să gătească în această zi. În unele zone, tinerii își stropesc aleasa inimii cu apă, iar fetele îi stropesc pe băieți cu parfum.
(foto - observatornews.ro)
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile