Lupaşcu: "Mi-am luat cizme şi cască"

 

Întrucît în atribuţiile pe care le-a preluat de la Cristian Achiţei, Cătălina Lupaşcu va trebui să coordoneze şi activitatea de dezvoltare IMG_3402 (Medium)a judeţului şi implicit să se deplaseze pe şantiere sau în zone în care se efectuează lucrări, noua vicepreşedintă de la Consiliul Judeţeam susţine că s-a pregatit atît fizic cît şi sufleteşte în acest sens. Astfel, cum ieri tot a fost liberă, Cătălina Lupaşcu a profitat de ocazie pentru a merge la cumpărături. "Vis-a-vis de acele discuţii în care eram atenţionată că trebuie să mă pregătesc pentru orice situaţie ţin să vă spun că mi-am procurat deja o pereche de cizme de cauciuc şi o cască, astfel încît voi fi prezentă oriunde va fi nevoie, nu uitaţi că eu vin dintr-un Partid Naţional Liberal în care promovarea şanselor egale şi egalitatea de şanse reprezintă un principiu, eu consider că există o egalitate de şanse între femei şi bărbaţi şi de aceea chiar mi-am cumpărat şi cizme şi cască şi le voi folosi", a declarat Cătălina Lupaşcu, vicepreşedinte Consiliul Judeţean.

Un botoșănean a câștigat peste 125.000 de lei la Loto 

Redacția Botoșăneanul

Apr 13, 2025

Paste widget container code to the webpage This code is unique for every widget. It can be added in multiple places on page where you want your widgets to appear.
AMP code