Gelozie oarbă și soție bănuită de adulter
Odioasa crimă din Italia, unde
Florica Boicu a fost tranșată ca un animal și pusă în saci de plastic a fost cauzată de gelozie şi de o presupusă relaţir extraconjugală cu un italian, scrie
Adevărul.
Din câte se pare, măcelarul curpins de gelozie şi-a ucis soţia şi beneficiind de experienţa sa de la abator, a tranşat-o şi ambalat-o în pungi de plastic, aruncând-o în subsolul casei. Cuprins de remuşcări s-ar fi sinucis după câteva zile. În toată acestă tragedie, copiii, un băiat de 11 ani şi o fată de șase ani, au rămas orfani. Lăsaţi în grija unei bunici din satul botoşănean Libertatea, minorii sunt condamnaţi la sărăcie lucie. Bunica, mama Floricăi, o bătrână în vârstă de 75 de ani, bolnavă, îi creşte pe copii într-o casă din chirpici, având o pensie de doar 400 de lei.
”Ne descurcăm cu ce avem de prin curte”
„
Îi cresc cu ce am. Cei mici nu primesc alocaţie de la stat, pentru că au nevoie de nişte acte din Italia şi nu le avem. Ne descurcăm cu ce avem prin curte”, spune bătrâna. Băiatul merge la şcoală, aflată la trei kilometri de casă, şi îşi face lecţiile cum poate. Bunica celor mici plânge când se gândeşte la momentul în care copiii vor rămâne chiar singuri pe lume:
„
Mă gândesc cât mă mai ţine Dumnezeu. Dacă eu mă duc, ce se alege de ei? Bunicul dinspre tată e bătrân şi bolnav, iar celelalte rude au şi ele necazurile lor”.
Din 2010 totul a început să se schimbe. În Peninsulă, cei doi soţi au început să bea mult, se certau, iar Ionel îşi bănuia soţia de infidelitate. De necaz, se afunda şi mai mult în băutură.
„
Au început certurile. Fratele meu mi-a spus că Florica, nevasta lui, dispărea noaptea de acasă, că umbla aiurea. Au început să bea cot la cot. Beau mult. Dorul de casă îi măcina, era alt mediu acolo. Au mai făcut un copil, dar lucrurile nu s-au îndreptat, era tot mai rău. Se certau urât tare. Se ducea şi o lua de pe unde rămânea peste noapte. Mi se plângea la telefon, era amărât tare”, spune
Săvel Agravriloaiei, fratele măcelarului mort.
Infidelitate, bani și...alcool
Bărbatul mai susţine că gelozia îl măcina pe fratele său, în timp ce cumnata lui ar fi consumat alcool şi ar fi umblat cu alţi bărbaţi în Peninsulă. Mirajul banilor câştigaţi uşor şi favorurile materiale i-ar fi luat minţile femeii, mai susţine Săvel Agravriloaiei:
„
De la fratele meu am înţeles că pleca şi nu spunea unde merge. Normal că el a început să fie gelos. Odată i-a spus să vină să o caute, că nu ştia în ce apartament este”. Totodată, alcoolul se afla la discreţie în casa luată cu chirie de
soţii Agravriloaiei.
Sursă foto: Adevărul
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Groaznic: Botoșăneancă moartă în Italia ruptă în bucăți și pusă în saci de plastic de soțul măcelar