Fără specialiști activitatea de control nu se poate desfășura
În comunicatul de presă trimis redacției de Prefectura Botoșani, punctul de trecere al frontierei cu Republica Moldova a primit încă din luna octombrie a anului trecut toate autorizaţiile pentru a realiza şi astfel de verificări. Prin neangajarea unor specialişti din cele două domenii de activitate, însă, activitatea de control propriu-zisă nu se poate desfăşura, iar avizul Executivului a rămas doar pe hârtie.
„
În momentul de faţă se reorganizează şi activitatea fitosanitară din ţară, prin înfiinţarea Autorităţii Naţionale, astfel încât momentul este oportun pentru a face cunoscută şi problema celor de la Botoşani.”, a explicat
prefectul Costică Macaleţi.
Pentru demararea controlului fitosanitar de la Stînca reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a adresat şi conducerii Ministerului Agriculturii, precum şi celei de la Autoritatea Sanitar - Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, explicând că fără un personal de specialitate punctul de inspecţie nu poate funcţiona.
Sesizări din partea agenților economici
Costică Macaleţi a arătat şi că până la această dată
Instituţia Prefectului a primit numeroase sesizări din partea agenţilor economici care solicită efectuarea de operaţiuni de import/export cu produse agricole şi industriale, prin Biroul Vamal de Frontieră Stânca – Costeşti, aceştia având posibilitatea să-şi reducă astfel în mod substanţial distanţele parcurse în acest scop.
În momentul de faţă, spre exemplu, pentru a efectua un import din Republica Moldova - raionul Edineţ, un agent economic din judeţul Botoşani are posibilitatea de a intra în România prin BVF Sculeni sau BVF Albiţa, distanţa parcursă pentru prima opţiune fiind de 365 km, iar pentru a doua opţiune de 480 km, în comparaţie cu BVF Stânca – Costeşti, aflat la o distanţă de 120 km.
CITEȘTE:
La şapte luni de la promisiune Vama Stânca se deschide şi... alimentar