Deputatul PSD Costică Macaleţi, este de părere că, aproximativ 40% dintre atribuţiile prefectului ar trebui să fie revizuite, întrucât ar exista o serie de stări de incompatibilitate. În opinia deputatului social democrat, menirea prefectului ar trebui să fie doar de urmărire a respectării legii în teritoriu sau de avizare a unor proiecte de hotărâre.
Aceste concluzii ar fi fost trase în urma participării a membrilor PSD la o întâlnire zonală a Departamentului de Administraţie Publică Locală desfăşurată la Bacău cu privire la o serie de aspecte referitoare modul de funcţionare în administraţia publică. Au fost ridicate aspecte privitoare atât la atribuţiile primarilor, dacă ar trebui sau nu să ţină şedinţe de Consiliu Local, alegerea viceprimarilor uninominal, existând riscul, în concepţia PSD-iştilor ca unii viceprimari să strângă mai multe voturi decât primarii, dar şi a atribuţiilor pe care trebuie să le îndeplinească prefecţii.
„Din punctul meu de vedere este neconstituţional că primarul poate să ţină şedinţe de CL, ca şi cum Emil Boc ar ţine şedinţe de la Camera Deputaţilor, ca şi cum Roberta Anastase nu ar fi de ajuns, să mai vină şi el, deci mi se pare anormală chestia asta”, a afirmat
Costică Macaleţi.
Prefectul ori este înalt funcţionar public ori politician
Deputatul este de părere că ar exista anumite neconcordanţe şi în cazul prefecţilor. „
De exemplu avizul prefectului la numirea directorilor de instituţii publice, dintr-o dată l-ai trimis în sfera politică. Punctul meu de vedere, am spus-o şi actualul prefect m-a contrazis, principala atribuţie a prefectului este de control asupra hotărârilor consiliilor locale. Principalul şi cam atât. Pentru că este reprezentantul Guvernului, legea 340 trebuie revizuită. Inclusiv poziţia de înalt funcţionar public şi poziţia de politician sau nu. Una este ca prefectul să participe la alegeri, ori eşti înalt funcţionar public, ori faci politică, deci trebuie separate aceste două lucruri foarte clare şi interzise, să fie compatibilitate”, a mai declarat
Costică Macaleţi.