Întrunirea Colegiului Prefectural de miercuri, 30 octombrie 2013 a fost un bun prilej pentru prefectul Costică Macaleţi în a mai transmite din cerinţele sale directorilor instituţiilor publice deconcentrate de la Botoşani.
Printre altele, prefectul a cerut ca toţi cei prezenţi să se implice în acţiunea de pregătiri de iarnă iar atunci când vor veni ninsorile să acţioneze ca la carte fără ca, confortul cetăţenilor să fie perturbat.
„
Vă rog şi vă atenţionez în mod special să faceţi pregătirile pentru iarnă la instituţiile pe care le conduceţi, în amănunt. Începând de la ţurţuri, trotuare curăţate de zăpadă, mai ales în zona şcolilor şi cei care aveţi relaţii cu publicul să faceţi acest lucru cu foarte mare celeritate. Şi un alt lucru pe care o să vă rog este să daţi o atenţie deosebită cetăţenilor”, a transmis
Costică Macaleţi.
[[banner]]
De asemenea, prefectul le-a cerut şefilor de instituţie să acorde o atenţie deosebită şi relaţiilor cu publicul şi să respecte cetăţenii care intră în unităţile lor cu diverse probleme.
„
Ei nu vin la instituţii să ne întrebe ce mai facem noi. Vin pentru că au o problemă şi vor să şi-o rezolve. Vă rog să îi trataţi cu toată atenţia ca pe semenii noştri. Oferiţi-le un loc, oferiţi-le un pahar cu apă, un ceai dacă aveţi şi dacă nu consideraţi că e prea mult. Purtaţi-vă omeneşte cu cetăţenii judeţului”, le-a transmis
prefectul directorilor de instituţii de la Botoşani.
De asemenea, reprezentantul Guvernului în teritoriu le-a cerut şefilor de instituţii să colaboreze între ei dar şi cu reprezentanţii unităţilor administrativ teritoriale din judeţ.
(G.E.)
CITEŞTE:
ACUM: La 17 grade, prefectul şi directorii se pregătesc de iarnă