Prefectul Costică Macaleţi, asemeni tuturor omologilor săi din ţară, a trecut direct în subordinea prim ministrului. Guvernul a adoptat sâmbătă o ordonanţă de urgenţă privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, iar primul articol vizează tocmai funcţionarea prefecturilor.
Prin noul act normativ s-au creat două ministere care în trecut răspundeau de activitatea reprezentaţilor Executivului în teritoriu. Primul este Ministerul Afacerilor Interne, iar cel de-al doilea Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin reorganizarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi prin preluarea activităţii în domeniul administraţiei publice, a structurilor şi a instituţiilor specializate în acest domeniu de la Ministerul Administraţiei şi Internelor. Prefecţii nu se vor subordona însă nici uneia dintre cele două structuri noi create.
„Activitatea instituţiei prefectului este finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, şi din alte surse legal constituite. Instituţia prefectului funcţionează în subordinea Guvernului şi în coordonarea primului-ministru”, se arată în amintitul act normativ.
CITEŞTE ŞI:
Prefecţii de Botoşani şi Neamţ au scăpat doar momentan, Ponta : Sigur că îi vom schimba
Trecerea prefecţilor în directa subordonare a premierului a fost subiect de discuţie şi la briefingul de presă susţinut după şedinţa de Guvern.
„Prefecţii sunt în coordonarea mea directă, instituțional. Aici, nu e vorba doar de cei 42 de prefecţi, aici e vorba că, cu totul, sunt vreo 2.000 de angajaţi în prefecture și în structurile centrale. Acelea, sigur că rămân la Ministerul de Interne pentru că, dacă nu mă înşel, cred că ar fi pierdut şi la salariu, dacă treceau în altă structură, dar e vorba, totuşi, de o structură funcţională, pe care o vom reorganiza”, a afirmat
Victor Ponta. Până la adoptarea ordonanţei de urgenţă menţionate prefecţii răspundeau direct în faţa ministrului Administraţiei şi Internelor.
CITEŞTE ŞI:
Nebuloasă cu demiterea prefectului: Ponta încă supărat a trecut la analiză