Reprezentanții Spitalului Județean Mavromati au organizat concurs pentru ocuparea a două posturi de asistenți medicali debutanți însă toți candidații au fost declarați respinși în urma susținerii probei scrise.
Este vorba despre două posturi la Secția de Psihiatrie VI cronici. Au susținut proba scrisă 15 candidați, iar miercuri au fost afișate rezultatele. Toți au fost declarați respinși, cea mai mică notă fiind 1,40. De asemenea, un candidat a fost absent, iar alți patru au avut lucrarea anulată.
Potrivit reprezentanților Spitalului Județean Mavromati, lucrările au fost anulate din cauză că au fost găsite semne distinctive.
„Comisia a efectuat instructajul privind derularea concursului și modul de redactare a tezelor scrise. S-a adus la cunoștință faptul că după împărțirea lucrărilor candidații trebuie să încercuiască răspunsul corect fără a face alte semne distinctive pe foaie. Din păcate la patru candidați le-au fost anulate lucrările deoarece conțineau însemnări care puteau fi considerate semne distinctive motiv pentru anularea lucrărilor conform articolului 11 punctul 26 din regulamentul pentru organizarea concursurilor la nivelul Spitalului Județean”,
Ioan Asaftei, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati.
Cel mai probabil postul va fi scos din nou la concurs. Nu este pentru prima dată când toți candidații înscriși pentru un post la Psihiatrie sunt declarați respinși.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024