Vis a vis de afirmaţiile ministrului educaţiei Daniel Funeriu precum că, Gheorghe Carmocanu ar fi încercat să intervină pentru favorizarea soţiei sale, Ada Macovei susţine că nici de această dată nu are nimic de comentat. Mai mult, şefa învăţămîntului botoşănean a a declarat că, este convinsă că demiterea inspectorului adjunct a fost una întemeiată. „Nu comentez deciziile d-lui ministru. Sunt ferm convinsă că deciziile d-lui ministru sunt argumentate şi fundamentate. Despre vizita d-lui general Carmocanu la Bucureşti întrebaţi-l pe d-lui, eu nu ştiu nimic, nu are ordin de deplasare din Inspectoratul Şcolar. Dl.Carmocanu nu mai vine la Inspectorat, urmează un proces de predare-primire a documentelor, a echipamentelor şi asta este tot”, a declarat Ada Macovei, inspector şcolar general IŞJ.
Momentan în cadrul instituţiei se derulează o anchetă privitoare la situaţia înregistrată pentru a se vedea cu exactitate ce anume s-a întîmplat în cazul Gianinei Carmocanu. Obiectul anchetei îl fac cei 15 membri ai comisiei de organizare şi desfăşurare a comisiei de examen. Din comisa care anchetează acest caz fac parte, printre alţii, trei inspectori şi reprezentanţi ai ambelor sindicate. Ancheta se desfăşoară pe o perioadă de 10 zile, rezultatele urmînd a fi făcute publice cel mai probabil la finele acestei săptămîni sau la începutul celei viitoare.
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024