Miercuri seară, în urma unui apel 112, un echipaj de jandarmi s-a deplasat pe strada Tudor Vladimirescu, unde administratorul unui bar sesiza că un tânăr aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a distrus geamul termopan de la intrarea în local.
Cele sesizate s-au confirmat, fiind identificat un tânăr de 19 ani, din municipiul Botoşani, fără antecedente penale. Din verificările efectuate la faţa locului s-a stabilit că tânărul în cauză, după ce a consumat băuturi alcoolice în respectivul local, a început să facă scandal, iar administratorul i-a cerut să părăsească barul. Iniţial, tânărul a refuzat, dar apoi a acceptat să plece. S-a întors însă şi, găsind uşa de intrare închisă, a lovit cu pumnul în geamul din termopan, spărgându-l. Jandarmii, care au şi calculat prejudiciul la 300 lei, i-au întocmit dosar pentru săvârşirea infracţiunii de ,,distrugere”, urmând să-l înainteze Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani pentru soluţionare. Totodată, jandarmii l-au sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 de lei pentru proferare de injurii, provocare de scandal şi refuzul de a pãrãsi barul la cererea îndreptãţitã a administratorului.
CITEŞTE ŞI:
Made in Botoşani : A spart un geam ca să fure telefoane şi a declanşat alarma