Peripeţii pe şosea, dar şi în afara acesteia pentru un şofer beat la volan. Duminică după-amiază, în timp ce îşi conducea Dacia pe DN 29 A, dinspre oraşul Darabani către municipiul Dorohoi, Cristinel S., de 41 ani, la ieşirea din Dragalina, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers.
Autoturismul s-a lovit de parapeţii metalici de pe partea stângă a drumului şi a părăsit carosabilul, ajungând în albia râului Ibăneasa. În urma producerii evenimentului nu s-au consemnat victime omeneşti. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la Spitalul municipal Dorohoi unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar acum este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, cauza urmând a fi soluţionată procedural. Totodată conducătorului auto i-a fost reţinut permisul de conducere, eliberându-i-se dovadă înlocuitoare, fără drept de circulaţie.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024