Un botoşănean de 26 de ani a plecat la furat cu o maşină pe care nu avea dreptul să o conducă. În noaptea de marţi spre miercuri, Lucian R. a fost oprit pe strada IC Brătianu din municipiu, unde se deplasa cu un autoturism Toyota.
Cu ranga şi cuţitul în Toyota
În urma verificării maşinii, în interior au fost găsite mai multe obiecte folosite la săvârşirea de furturi prin efracţie. Mai exact, era vorba de o rangă metalică şi un cuţit, precum si mai multe pachete cu ţigări de diferite mărci, o plasmă marca LG şi suma de 150 lei, bunuri a căror provenienţă nu a putut fi justificată. Mai mult, în urma consultării bazelor de date s-a stabilit că tânărul aflat la volan nu poseda permis de conducere.
Două firme sparte într-o noapte
Din cercetările efectuate a reieşit că în noaptea respectivă Lucian R. a pătruns prin efracție în incinta unei societăţi comerciale din Guranda, de unde a sustras un LCD marca LG, 17 pachete de țigări și suma de 105 lei, prejudicial total fiind estimat la suma de 4.000 lei. În aceeaşi noapte, tot prin efracţie, a pătruns în incinta unei firme din Trușești, de unde a sustras 150 lei. Prejudiciul total cauzat este estimat la suma de 4.150 lei, fiind recuperat parțial.
Față de autor s-a dispus măsura reținerii în vederea arestării preventive, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de „furt calificat” şi „conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a deţine permis de conducere”.
CITEŞTE ŞI:
Ispravă incredibilă a trei puştani : au furat 3 tone de cuie şi 96 de plite