Magazinele sunt închise în zilele libere legale.
Magazinele Enel din Botoșani, Focșani, Vaslui, Suceava, Bacău, Buzău, Piatra Neamț, Galați, Rădăuți și Iași vor fi închise vineri, 30 aprilie, și luni, 3 mai, zile libere legale. În celelalte zile, acestea vor funcţiona după programul obişnuit.
Cea mai mare parte a operațiunilor pot fi realizate prin canale digitale (site-ul www.enel.ro și/sau contul MyEnel) sau telefonic și nu necesită deplasarea în magazinele Enel.
”De aceea, recomandăm clienților să folosească în continuare opțiunile digitale de comunicare, de primire și de plată a facturii, precum și contractarea online. Astfel, clienții aula dispoziție două variante simple pentru a primi factura electronică, imediat ce a fost emisă: pe mail sau prin sms, sau pot opta pentru descărcarea copiei facturii de aici”,
reprezentanții Enel
Pentru a trimite indexul pentru electricitatea consumată, pe lângă secțiunea Index din cadrul aplicației MyEnel, clienții pot apela(în timpul perioadei de telecitire specificată pe factură) numărul de telefon gratuit 0800.07.08.09 sau numărul cu tarif normal 021.9977. Pentru a trimite indexul pentru consumul de gaze naturale, clienții pot suna la numărul gratuit 0800.07.07.01, tasta 1, sau la numărul cu tarif normal 021.9977, în cazul în care distribuitorul lor este Delgaz Grid sau Progaz P&D (între 22 și 26 ale fiecărei luni).
Pentru a intra în contact cu un consultant Enel, clienții pot utiliza următoarele numere de telefon: 021 9977 (cu tarif normal, apelabil din România), de luni până vineri, în intervalul 8:00 – 20:00, și sâmbătă, între 8:00 – 13:00 sau 0040372436436 (număr apelabil din străinătate). La aceste numere pot fi aflate informații despre facturi și sold, despre contract, pot fi activate servicii precum factura electronică și altele.
Pentru a evita riscurile asociate unui drum la magazin sau la diverse puncte de plată, clienții pot alege să utilizeze aplicația MyEnel, care poate fi activată cu ușurință fie online, pe my.enel.ro, fie prin descărcarea aplicației pentru telefonul mobil în mod gratuit, de pe App Store sau Google Play.
Prin intermediul MyEnel, clienții pot primi și plăti facturile de energie electrică sau gaze naturale, își pot înregistra indexul sau verifica suma de plată. De asemenea, în aplicația MyEnel, în secțiunea Contractare Rapidă, sunt disponibile ofertele comerciale, astfel că atât clienții existenți, cât și cei potențiali au posibilitatea de a transmite online solicitări de încheiere a unui contract de furnizare de energie electrică sau de gaze naturale.
În cazul în care clienții doresc în continuare să efectueze plata în numerar, este recomandată utilizarea automatelor de plată de tip self-pay, amplasate în rețelele de magazine Profi, Auchan, Mega Image, Carrefour, Kaufland, precum și în unele magazine alimentare.
Alte variante pentru achitarea facturii mai sunt: ATM–uri (bancomate), debit direct, internet sau transfer bancar.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024