Câteva sute de oameni s-au transformat în cele din urmă în câteva mii la cea de-a XIII-a ediții a Festivalului „Floare Albastră” de la Ipotești, reluat în 2022 după doi ani de pandemie.
Lidia Buble și Irina Rimes au urcat pe scenă. Două artiste, una mai desăvârșită decât cealaltă, au oferit publicului botoșănean calitate.
Festivalul a fost organizat pe stadionul din Ipotești, unul generos ca spațiu pentru a putea găzdui și scena dar și terasele unde au putut fi servite gustările binecunoscute preparate la grătare. Sau tarabele specifice unor astfel de evenimente în aer liber, puncte de atracție pentru cei mici mai ales.
Primarul Verginel Gireadă se afla în perimetrul scenei alături de soția, Aneta și consilierul său Florin Țurcanu venit împreună cu Roxana, partenera sa de viață. Înainte de concerte, primarul le-a adresat câteva cuvinte celor prezenți.
„Bine ați revenit la noi după doi ani în care toată lumea știe că unii am contestat pe ceilalți, dar până la urmă se vede că grupul are dreptate. Și mă bucur că ați venit astăzi foarte mulți, la cea de-a XIII-a ediție a festivalului și de fiecare dată am încercat să ne întrecem pe noi, aducânv nume importante în fața dv. și de aceea de la an la an, începeți mult mai mulți să fiți prezenți”,
Verginel Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu
Lidia Buble a fost programată să concerteze de la ora 20:00. A ajuns la timp, fără niciun minut de întârziere și s-a lăsat în voia publicului care a primit-o călduros cântându-i toate refrenele de la melodiile care au consacrat-o. Prestația sa a durat o oră iar la final, după ce și-a luat câteva minute pentru sine în care și-a tras sufletul, a petrecut minute în șir într-o latură a scenei unde autografele s-au transformat în selfie-uri în cascadă.
A zâmbit continuu fără să fie deranjată de tinerii care se buluceau cu telefoanele în mâini pentru a o avea și pe Lidia Buble în galeria de imagini. Probabil că după seara trecută rețelele de socializare pe conturi locale au avut același conținut.
Irina Rimes a fost momentul spectaculos al serii. Încă dinainte de a ajunge lângă scenă, numele său era scandat continuu de public. A urcat pe scenă în jurul orei 21:00 iar tot ceea ce a urmat a fost magie.
„Ce s-a întâmplat cu noi” sau „Nu știi tu să fii bărbat” sau ”N-avem timp” fără a fi uitate „Visele”. Irina a cântat LIVE, la refrenuri publicul îi prelua versurile. În scurtele pauze din primele rânduri se putea auzi aceleași cuvinte: „te iubesc, Irina”, repetate din diferite voci, și cu același răspuns din partea artistei de pe scenă.
Un moment care a transmis multă emoție a fost „Urbanist Sessions”, un colaj abordat în diferite stiluri care-i scot în valoare vocea unică a Irinei și unde există și Eminescu cu versurile: „ce te legeni, condrule / fără ploaie, fără vânt/ cu crengile la pământ...”.
Pe scena de la Ipotești cuvintele eminesciene din vocea Irinei Rimes au străbătut mulțimea și și-au pierdut ecoul în pădurea din apropiere.
Finalul a produs apropierea dintre tinerii din primele rânduri și artista din Republica Moldova. Piesa „Cosmos” cerută insistent de fete mai ales și-a făcut intrarea cu luminile stinse pe scenă, la cererea cântăreței și o mare de luminițe create cu ajutorul smartphone-urilor. Curajoșii au sărit gardurile, Irina s-a așezat pe marginea scenei. A fost imediat înconjurată și cuprinsă de public, ea s-a lăsat în voia lui și a cântat. O adolescentă a început să plângă de emoție. De pe telefoanele ținute sus, se putea citi cuvintele: „te iubesc, Irina”, sau ”te ador Irina”.
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Gabriela Erdic
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Împreună pentru un Viitor Mai Bun
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Grup de tineri adunat în fața unui magazin din Centrul Istoric: Unul dintre ei consuma alcool
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Sute de amenzi și aproape 50 de șoferi lăsați FĂRĂ permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024