Suceveanul Ovidiu Rusu este un individ condamnat în 2012 la nouă ani de închisoare după ce a înşelat zeci de persoane dându-se drept procuror sau judecător. După condamnare, a continuat se escrocheze şi din închisoare, păcălindu-i chiar şi colegii săi de celulă, scriu reporterii de la publicația Adevărul.
„Magistratul” Ovidiu Rusu, un rădăuţean de 34 de ani cu doar patru clase, a reuşit să înşele zeci de oameni, multe dintre victimele sale fiind ţepuite în timp ce escrocul sucevean se afla după gratii. Dosarele sale de înşelăciune au fost contopite, astfel că la sfârşitul anului 2012, Ovidiu Rusu s-a pricopsit cu nouă ani de închisoare. Individul, în complicitate cu fratele său Silvestru Rusu, aflat în libertate, a reuşit să lase fără sume considerable de bani zeci de persoane cărora le promitea că le poate rezolva diferite procese aflate pe rolul instanţelor de judecată din întreaga ţară sau că le va scoate rudele de din închisoare. Ovidiu Rusu avea un mod simplu de operare.Aflându-se în detenţie, acesta suna pe la Poliţie sau Primării şi se dădea drept procuror sau chiar şeful Poliţiei Române de la acea vreme, chestorul Petre Tobă şi cerea numerele de telefon ale rudelor unor persoane ce erau arestate în diferite cauze penale. După ce făcea rost de aceste numere de telefon, „magistratul” îşi suna victimele şi le cerea diverse de bani pentru a le scăpa rubedeniile de închisoare, recomandându-se drept procuror sau judecător.
Ovidiu Rusu, individul din Rădăuţi care a devenit un adevărat model în istoria recentă a escrocheriei româneşti, a reuşit în luna august a anului 2011 să scape de sub nasul poliţiştilor suceveni care l-au adus la unul dintre procesele penale ce i-au fost intentate, el fiind în stare de arest, spunând că merge să bea un suc. A fost găsit, reţinut şi încarcerat abia după două luni, la Iaşi. El fusese atunci arestat şi încarcerat în Penitenciarul Botoşani pentru că s-a dat preşedinte al Curţii de Apel Suceava.
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Alertă de ultimă oră: COD GALBEN de vreme rea emis pentru mai multe localități din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Mailat a dat cu flit Botoșaniului: Eu nu pot obliga pe nimeni
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile